DISTRIBUIȚI
Malay Mail

Iranul a anunţat sâmbătă arestarea liderului unei grupări teroriste cu sediul în SUA şi pe care autorităţile republicii islamice o acuză că s-a aflat la originea mai multor atentate, între care unul din 2008 soldat cu 14 morţi, transmite AFP, potrivit agerpres.

„Jamshid Sharmahd, liderul grupării teroriste Tondar (cu sediul) în Statele Unite, se află de acum în mâinile” agenţilor serviciilor de informaţii iranieni, a indicat sâmbătă Ministerul informaţiilor într-un comunicat citat de televiziunea de stat.


Citește și : Cel puţin zece civili ucişi într-un atac atribuit jihadiștilor în vestul Ciadului

Paisprezece oameni au murit şi peste 200 au fost răniţi în atentatul din 12 aprilie 2008 de la o moschee din Shiraz, ministrul informaţiilor acuzând atunci SUA şi Marea Britanie de implicare. În noiembrie acelaşi an trei bărbaţi au fost condamnaţi la moarte pentru atac.