DISTRIBUIȚI
Reuters

Preşedintele Iranului, Hassan Rohani, a afirmat miercuri că decizia preşedintelui american Donald Trump de a recunoaşte Ierusalimul drept capitală a Israelului arată că SUA dau dovadă de lipsă de respect faţă de drepturile legitime ale poporului palestinian, relatează agenţia Reuters, potrivit agerpres.

Rohani, care a participat la o reuniune de urgenţă a liderilor musulmani miercuri la Istanbul, a precizat de asemenea pe contul său de Twitter că decizia lui Trump indică faptul că SUA ”nu sunt şi nu vor fi niciodată un mediator onest” şi că Washingtonul doreşte ”doar să asigure interesele sioniştilor”.


Citeşte şi: GEAMUL unui elicopter militar american A CĂZUT peste o şcoală din Japonia – FOTO/VIDEO

Opoziţia faţă de Israel şi sprijinul faţă de cauza palestiniană s-au aflat în centrul politicii externe a Iranului de la revoluţia islamică din 1979, care l-a înlăturat de la putere pe şah, susţinut de SUA. Liderii iranieni au denunţat decizia de săptămâna trecută a lui Trump, inclusiv planul său de a muta Ambasada SUA de la Tel Aviv la Ierusalim.

Iranul, şiit, consideră Palestina ca incluzând întregul Pământ Sfânt, inclusiv statul evreu, pe care Teheranul nu-l recunoaşte.

Liderii iranieni au făcut apel în mod repetat la distrugerea Israelului şi Teheranul sprijină mai multe grupări militante islamice în lupta lor împotriva Israelului.