DISTRIBUIȚI
Facebook

Iranul a acuzat marţi de ipocrizie statele europene care au criticat măsurile recente de relansare a activităţilor sale nucleare, în contextul în care nu au reuşit să-l ajute să ocolească sancţiunile SUA, potrivit agerpres.

Părţi semnatare ale acordului nuclear iranian din 2015, Marea Britanie, Franţa şi Germania încearcă, împreună cu Uniunea Europeană (UE), să salveze pactul, ameninţat după retragerea Statelor Unite în 2018, aminteşte France Presse.


Citește și : Elefantul ‘Ben Laden’ a fost prins după ce a călcat în picioare mai mulți săteni

Ca răspuns la această retragere unilaterală, însoţită de reintroducerea sancţiunilor americane care îi asfixiază economia, Iranul s-a eliberat progresiv de anumite angajamente asumate în cadrul acordului, în speranţa de a face presiune asupra partenerilor săi pentru a-l ajuta să evite sancţiunile.

Săptămâna trecută, Teheranul şi-a reluat activităţile de îmbogăţire a uraniului în uzina subterană de la Fordo, care fuseseră îngheţate în conformitate cu pactul.

Parisul, Berlinul, Londra şi Bruxellesul au declarat luni că şi-au „respectat în totalitate” angajamentele, inclusiv ridicarea sancţiunilor internaţionale impuse la acea vreme economiei iraniene.

„Acum este esenţial ca Iranul să îşi respecte angajamentele şi să colaboreze cu toţi participanţii la JCPOA (acronimul acordului nuclear de la Viena) pentru a permite o dezescaladare a tensiunilor”, au adăugat aceştia într-un comunicat comun.

„Voi? Aţi respectat pe deplin angajamentele asumate în cadrul JCPOA? Într-adevăr?”, a răspuns marţi şeful diplomaţiei iraniene Mohammad Javad Zarif pe Twitter.

Într-o conferinţă de presă, preşedintele Hassan Rouhani a declarat la rândul său că ţara sa „a aşteptat un an” înainte de a începe retragerea treptată din acord.

Citește și : Gripa porcină face prăpăd în Vietnam. Patru oameni au fost răpuși de maladie

Abordarea iraniană, potrivit lui Rouhani, este de a lua „calea rezistenţei şi a perseverenţei” prin reducerea angajamentelor şi negocieri.

„Negociem cu lumea (…) Ei ne fac propuneri, noi le facem propuneri. Până acum, nu am acceptat propunerile care mi-au fost făcute”, a adăugat el.