DISTRIBUIȚI
Al Arabiya English

Iranul a executat luni o persoană condamnată la moarte pentru uciderea, în aprilie anul trecut, a doi pădurari, a anunţat şeful Autorităţii judiciare din provincia Zanjan (nord-vest), relatează AFP, potrivit agerpres.

„Pedeapsa ucigaşului celor doi gardieni forestieri din provincia Zanjan a fost aplicată în conformitate cu legea talionului”, a declarat Esmail Sadegh-Niaraki, citat de Mizan Online, agenţia de informaţii a Autorităţii judiciare a republicii islamice.


Citește și : Rusia examinează în prezent planul de pace propus de Italia (viceministru rus)

Potrivit agenţiei de presă Isna, incidentul a avut loc pe 5 aprilie 2021 într-o zonă protejată, unde cei doi pădurari urmăreau cu maşina nişte presupuşi braconieri.

„Ucigaşul i-a doborât cu gloanţe pe cei doi gardieni deveniţi martiri în timpul urmăririi”, a precizat Sadeghi-Niaraki.

Criminalul a fost identificat în mai 2021 de poliţia din provincia Zanjan şi a fost remis autorităţilor judiciare, a menţionat Isna. În iunie anul trecut, agenţia oficială de presă Irna a anunţat condamnarea la moarte a acuzatului, după finalizarea anchetei poliţiei şi mărturisirile acuzatului.

Citește și : Fosta şefă a diplomaţiei austriece îşi dă demisia de la Rosneft

Iranul este a doua ţară din lume, după China, care recurge cel mai frecvent la pedeapsa capitală, conform organizaţiei non-guvernamentale de apărare a drepturilor omului Amnesty International, care afirmă că în 2020 în republica islamică au fost executate 246 de persoane.