DISTRIBUIȚI
i24NEWS

Manifestanţi iranieni au atacat vineri seara o şcoală religioasă din Karaj, o provincie în apropiere de Teheran, a anunţat sâmbătă agenţia de presă Fars, apropiată conservatorilor, relatează AFP, potrivit news.ro .

”Aproximativ 500 de manifestanţi au atacat şcoala vineri, către ora (locală) 21.00 (19.30, ora României), încercând să spargă porţile şi să ardă obiecte”, a declarat pentru Fars Hojateslam Hindiani, directorul şcolii situate în oraşul Ishtehad.


Citește și : Pompeo: SUA vor aloca 300 de milioane de dolari pentru securitate în sud-estul Asiei

Protestatari ”au venit cu pietre şi au spart toate geamurile sălii de rugăciune, scandând sloganuri contra regimului”, a declarat el. Ei au fost dispersaţi de poliţia antirevoltă, iar unii au fost arestaţi, potrivit aceleiaşi surse.

Presa străină are interdicţia să acopere manifestaţii ”neautorizate”.

În ultimele zile, ”manifestaţii sporadice” de câteva sute de persoane au avut loc în mai multe oraşe din ţară, la Shiraz (sud), Ahvaz (sud-vest), Mashhad (nord-est) şi Karaj – în aprpiere de Teheran, au anunţat joi agenţii iraniene de presă de stat.

Înregistrări video circulă pe reţele de socializare, a căror origine nu a putut să fie identificată, de la manifestaţii în oraşe turistice precum Isfahan (centru) şi la Teheran, joi, în contextul în care iranienii sunt îngrijoraţi de apropierea impunerii unor sancţiuni americane ce ameninţă să destabilizeze şi mai mult o economie aflată deja în dificultate.

Citește și : O instanţă federală din SUA ordonă administrației Trump restabilirea programului DACA

Statele Unite s-au retras unilateral, în mai, din acordul în dosarul nuclear încheiat în 2015 la Viena, anunţând că vor să exercite o ”presiune maximă” asupra Iranului prin noi sancţiuni care intră în vigoare din 7 august, dar şi în noiembrie.