DISTRIBUIȚI

Preşedintele iranian Hassan Rouhani a decis asupra cabinetului său, alegând ca membri numai bărbaţi în ciuda promisiunilor electorale de a include şi femei în guvern, a anunţat marţi agenţia de presă ISNA, preluată de DPA.

Cu toate acestea, observatorii afirmă că Rouhani ar putea alege câteva femei pentru posturile de vicepreşedinte, care cer mai puţină vechime politică.


Potrivit listei, ministrul de externe Mohammad Javad Zarif, care a avut un rol esenţial în a-l ajuta pe Rouhani să obţină în 2015 acordul nuclear cu puterile mondiale, va rămâne de asemenea în post.

Alegerea lui Zarif semnalează că Rouhani intenţionează să-şi continue agenda reformistă cu o deschidere faţă de Occident în următorii patru ani.

Potrivit listei publicate la trei luni după ce Rouhani a câştigat al doilea mandat de preşedinte, nu există schimbări în ministerele petrolului, de interne şi al culturii, precum şi în serviciile de informaţii. El a numit în total şapte noi miniştri, inclusiv pentru Apărare, Economie şi Justiţie.

Toţi cei 18 miniştri nominalizaţi trebuie să fie aprobaţi şi de parlament.