DISTRIBUIȚI
Facebook

Iranul a condamnat o persoană, al cărei nume nu l-a dat publicităţii, la şase ani de închisoare pentru vânzarea de informaţii despre programul nuclear al Teheranului unei ţări europene şi Statelor Unite ale Americii, a anunţat duminică pe site-ul său sistemul judiciar iranian, informează Reuters.

Procurorul Teheranului, Abbas Jafari Dolatabadi, a declarat postului de informaţii judiciare Mizan că persoana condamnată s-a întâlnit de nouă ori cu agenţi americani şi europeni cărora le-a înmânat informaţii „despre sancţiuni şi chestiuni nucleare” şi a primit în schimb sume de bani a căror valoare nu a fost făcută publică, conform agerpres.


„Această persoană a fost condamnată la şase ani de închisoare şi la returnarea şi confiscarea fondurilor”, a spus Dolatabadi.

Citește și : Democrații americani îi cer lui Donald Trump să respecte statul de drept şi să nu-i concedieze responsabilii cu ancheta privind Rusia

În decembrie, Dolatabadi a anunţat că Curtea Supremă a Iranului a menţinut pedeapsa de condamnare la moarte pronunţată împotriva lui Ahmadreza Djalali, un om de ştiinţă iranian care locuia în Suedia, condamnat pentru că ar fi transmis informaţii Israelului, care ar fi ajutat statul israelian să asasineze mai mulţi cercetători importanţi în domeniul nuclear.

Cel puţin patru oameni de ştiinţă ar fi fost ucişi între anii 2010 şi 2012 în ceea ce Teheranul a calificat drept asasinate menite să saboteze eforturile Iranului de a dezvolta energie nucleară. Puterile occidentale şi Israelul acuză Iranul că încearcă să construiască o bombă nucleară, acuzaţii respinse de Teheran.