DISTRIBUIȚI
Reuters

Şeful adjunct al Gărzilor Revoluţionare iraniene a avertizat Europa că dacă ameninţă Teheranul, Gărzile vor mări raza de acţiune a rachetelor la peste 2.000 de kilometri, relatează agerpres .

Franţa a cerut un dialog „fără compromisuri” cu Iranul despre programul său de rachete balistice şi o eventuală negociere
în legătură cu problema separată a acordului nuclear al Teheranului din 2015 cu puterile mondiale.


Iranul a declarat în repetate rânduri că programul său de rachete este defensiv şi nu negociabil.

„Dacă am menţinut raza (de acţiune a) rachetelor noastre la 2.000 km, nu este din cauza lipsei de tehnologie… Noi urmăm o doctrină strategică”, a declarat generalul de brigadă Hossein Salami, potrivit Fars.
Citește și : Peste 30 de migranţi morţi şi 200 de supravieţuitori în largul Libiei (marina)

„Până acum nu am simţit Europa ca o ameninţare, aşa că n-am mărit raza rachetelor noastre. Dar dacă Europa doreşte să se transforme într-o ameninţare, vom mări raza rachetelor noastre”, a adăugat el.

Statele Unite au acuzat Iranul în această lună că au livrat rebelilor houthi din Yemen o rachetă ce a fost trasă în Arabia Saudită în iulie şi au cerut Naţiunilor Unite să facă Teheranul responsabil pentru încălcarea a două rezoluţii ale Consiliului de Securitate al ONU.

Iranul a negat furnizarea către houthi de rachete şi arme.

Luna trecută, şeful Gărzilor Revoluţionare ale Iranului, general-maior Mohammad Ali Jafari, a declarat că raza de acţiune de 2.000 de kilometri a rachetelor iraniene ar putea viza „majoritatea intereselor şi forţelor americane” în regiune şi Iranul nu are nevoie să o extindă.

Potrivit lui Jafari, raza de acţiune a rachetelor balistice se bazează pe limitele stabilite de liderul suprem al ţării, ayatollahul Ali
Khamenei, care este şeful forţelor armate.

Iranul are unul dintre cele mai mari programe de rachete din Orientul Mijlociu şi unele dintre rachetele sale ghidate de precizie pot lovi Israelul.

Statele Unite afirmă că programul de rachete al Iranului este o încălcare a legislaţiei internaţionale deoarece rachetele ar putea transporta focoase nucleare în viitor.

Iranul neagă că încearcă să obţină arme nucleare şi afirmă că programul său nuclear este destinat exclusiv uzului civil.

Statele Unite au impus sancţiuni unilaterale Iranului, declarând că testele sale cu rachete încalcă o rezoluţie ONU cerând Teheranului să nu întreprindă activităţi legate de rachete capabile să transporte arme nucleare.