DISTRIBUIȚI
Sputnik

Adel Abdul Madhi, prim-ministrul Irakului, a declarat că oficiali importanţi de securitate irakieni s-au întâlnit cu preşedintele sirian, Bashar Al-Assad, la Damasc şi a sugerat că Irakul ar putea avea un rol mai important în lupta împotriva ISIS pe fondul retragerii trupelor americane, scrie Reuters, scrie news.ro .

„Această problemă are multe complicaţii”, a declarat Madhi, făcând referire la decizia preşedintelui american Donald Trump de a retrage trupele americane din Siria.


Citește și : Cazul Khashoggi : Imagini difuzate de un post de televiziune turc în care s-ar vedea cum este transportat un cadavru în saci (VIDEO)

„Dacă se vor întâmpla lucruri negative în Siria, ne va afecta. Avem o graniţă de 600 de km cu Siria iar ISIS este acolo”, a adăugat el.

Premierul a declarat că delegaţia din Irak a vizitat Damascu; „pentru a lua iniţiativa, nu doar să gestioneze consecinţele” viitoarei activităţi a ISIS, încurajată de retragerea SUA.

Mahdi a declarat că Irakul doreşte să depăşească angajamentul pe care îl are în prezent în Siria de a lansa raiduri aeriene împotriva ISIS însă nu a oferit detalii.

Citește și : Trump va reevalua situaţia din Siria şi probabil va încetini ritmul retragerii trupelor americane

„Există grupări care operează în Siria iar Irakul este cea mai bună modalitate de a gestiona acest lucru”, a afirmat el, răspunzând la o întrebare referitor la o posibilă implicare sporită a forţelor Irakului în Siria.

Grupările irakiene musulmane şiite susţinute de Iran operează deja pe teritoriul sirian şi coordonează atacuri împotriva militanţilor sunniţi ai ISIS.