DISTRIBUIȚI
captura YouTube

Guvernul federal irakian a prelungit cu trei luni interdicţia asupra legăturilor aeriene între regiunea autonomă Kurdistan şi străinătate, a declarat luni pentru AFP un înalt responsabil al aeroportului internaţional din Erbil.

Această blocadă, care vizează aeroporturile Erbil şi Souleimaniyeh, a fost decisă la sfârşitul lunii septembrie, la câteva zile după controversatul referendum privind independenţa Kurdistanului irakian, consultare populară organizată de către administraţia din Erbil – capitala regiunii autonome – fără acordul Bagdadului, care a calificat acest scrutin drept ilegal, relatează agerpres.


Citeşte şi: Dodon este terifiat de spectrul unirii cu România şi convoacă Consiliul de Securitate

Interzicerea zborurilor fusese programată până la 28 februarie, miercuri.

‘Am fost informaţi de Autoritatea Aviaţiei Civile de la Bagdad cu privire la prelungirea interdicţiei privind zborurile internaţionale către şi de pe aeroporturile Erbil şi Sulaymaniyah până la sfârşitul lunii mai”, a declarat acest oficial. ‘Doar zborurile interne sunt permise’, a adăugat el.

Purtătorul de cuvânt al biroului premierului irakian a confirmat pentru AFP această prelungire. ‘Nu a fost stabilită nicio dată pentru ridicarea interdicţiei’, a spus el.

Potrivit acestuia, ridicarea interdicţiei va avea loc după transferul din partea autorităţilor kurde a administraţiei aeroportuare către guvernului federal.

Citeşte şi: Explozie puternică într-un magazin din Leicester; patru persoane au murit

‘Au avut loc progrese importante în negocierile (…) privind problema paşapoartelor, a vizelor, permise de şedere, precum şi în probleme precum vămile şi taxele vamale’, a declarat purtătorul de cuvânt Saad al-Hadithi, adăugând că problema controlului asupra aeroporturilor nu a fost rezolvată. ‘Dar există dorinţa de a se ajunge la o soluţie’, a adăugat el.

Autoritatea în respectivele sectoare a fost de competenţa exclusivă a guvernului autonom al Kurdistanului. După referendumul privind independenţa din 25 septembrie, Bagdadul a cerut transferarea autorităţii.