DISTRIBUIȚI
View of Iraq on the map.

Premierul irakian Haider al-Abadi a anunţat sâmbătă ‘încheierea războiului’ dus de trei ani de către forţele guvernamentale pentru a elimina organizaţia jihadistă Statul Islamic (SI) din Irak, relatează AFP, conform agerpres .

‘Forţele noastre controlează complet graniţa irakiano-siriană şi anunţ deci încheierea războiului împotriva Daesh’, acronim în limba arabă al SI, a declarat premierul la Bagdad, în deschiderea unei conferinţe organizate de sindicatul irakian al jurnaliştilor.


Coaliţia internaţională condusă de SUA care luptă împotriva Statului Islamic estimează că în Irak şi Siria au rămas mai puţin de 3.000 de membri ai grupării militante extremiste sunnite, anunţa luni purtătorul de cuvânt al coaliţiei, colonelul Ryan Dillon, citat de Reuters.

Autoproclamatul „califat” al Statului Islamic s-a destrămat anul acesta în Irak şi Siria după ce gruparea a pierdut controlul asupra oraşelor Mosul, Raqqa şi a altor teritorii.

Citește și : Fostul preşedinte georgian Mihail Saakaşvili a fost ARESTAT la Kiev