DISTRIBUIȚI
REUTERS

Forţele americane care au trecut în Irak în cadrul retragerii din Siria nu au permisiunea de a rămâne pe teritoriul irakian, pe care îl pot doar tranzita, a indicat marţi armata irakiană, potrivit agenţiei Reuters, transmite și agerpres.

Comunicatul contrazice anunţul Pentagonului conform căruia aproape toţi cei aproape 1.000 de militari americani care se retrag din nordul Siriei sunt aşteptaţi să se mute în vestul Irakului pentru a continua campania împotriva jihadiştilor Statului Islamic şi ‘a ajuta la apărarea Irakului’.


Citește și: Cutremur puternic în Samoa

O oficialitate militară americană a explicat ulterior că situaţia este încă fluidă, iar planurile se pot schimba.

‘Toate forţele americane care s-au retras din Siria au primit aprobare să intre în Regiunea Kurdistan astfel încât să poată fi transportate în afara Irakului. Nu a fost acordată nicio permisiune ca aceste forţe să rămână în interiorul Irakului’, a indicat armata irakiană într-un comunicat.

Citește și: Sub presiunea protestelor din stradă (VIDEO), premierul libanez anunță reforme majore

Nu este clar deocamdată dacă trupele americane vor folosi Irakul drept bază de lansare pentru atacuri terestre în Siria şi lovituri aeriene împotriva luptătorilor Statului Islamic.

Trupele americane retrase din Siria se vor adăuga celor peste 5.000 de militari ai SUA staţionaţi deja în Irak, unde instruiesc forţe locale şi acordă asistenţă pentru a împiedica un reviriment al jihadiştilor.