DISTRIBUIȚI
InfoPrut

Ion Iovcev, directorul liceului „Lucian Blaga”, singurul cu predare în limba română din Tiraspol, a fost eliberat din funcţie, conform unui ordin semnat de ministrul în exerciţiu al educaţiei, Liliana Pogolşa, relatează marţi publicaţia Ziarul de Gardă, potrivit agerpres

Potrivit Ziarului Naţional din Chişinău, Liliana Pogolşa este o apropiată a lui Igor Dodon, liderul prorus al Partidului Socialiştilor din Republica Moldova (PSRM).


Citește și : Berlinul insistă pentu reformarea NATO

Iovcev a condus liceul ‘Lucian Blaga’ timp de 29 de ani, iar numele său este perceput ca un simbol al luptei pentru limba română la Tiraspol, notează sursele citate.

Într-o postare pe Facebook, Ion Iovcev spune că i s-a comunicat prin telefon marţi că a fost demis din funcţie.

Purtătoarea de cuvânt a Ministerului Educaţiei, Culturii şi Cercetării de la Chişinău (MECC), Cristina Gonţa, a explicat, la solicitarea Ziarului de Gardă, că Ion Iovcev a fost demis din motiv că ‘a atins vârsta de 70 de ani’. ‘Conform Codului muncii, funcţia de director poate fi deţinută până la vârsta de 65 de ani. Dl. Ion Iovcev a atins vârsta de 70 de ani’, a specificat Gonţa.

Deputatul Igor Munteanu, din partea Platformei Dreptate şi Adevăr (Platforma DA), a lui Andrei Năstase, consideră că directorului liceului ‘Lucian Blaga’ i s-a făcut o mare nedreptate, conform unei declaraţii pentru Ziarul Naţional.

‘Indiferent de motive, decizia este proastă. Este un cadou pentru separatişti. De 29 de ani, acest liceu este simbolul rezistenţei prin educaţie, iar Iovcev este inima acestui liceu şi la Tiraspol. Nu l-au clintit ameninţările, nici lipsurile, nici obstacolele politice. Nu l-au intimidat cazacii şi nici ‘sherifii’. Şi-au adus aminte de el acum. Dl Iovcev este un cui prea mare bătut în acest liceu ca să-l poată scoate românofobii din actualul guvern’, a declarat Igor Munteanu.

Citește și : CANICULĂ la Moscova! A fost egalat un record vechi de 120 de ani!

Profesorul Ion Iovcev, un critic al regimului din stânga Nistrului, este deţinător al Ordinului Republicii, iar în 2014 a fost decorat de preşedintele de atunci al României, Traian Băsecu, cu ordinul ‘Steaua României’ ‘în semn de preţuire şi recunoştinţă pentru contribuţia la afirmarea şi apărarea identităţii etnice şi culturale a comunităţilor româneşti’, amintesc Ziarul Naţional şi Ziarul de Gardă.