DISTRIBUIȚI
www.thenews.com.pk

Ploile torenţiale şi inundaţiile produse anul acesta în 23 de provincii din Afganistan s-au soldat cu moartea a cel puţin 247 de persoane, a declarat sâmbătă Autoritatea Naţională de Gestionare a Dezastrelor (ANDMA), relatează dpa, scrie Agerpres.

Totodată, cel puţin 300 de persoane au fost rănite în inundaţiile care au început pe 20 februarie şi au continuat până în luna aprilie, a declarat purtătorul de cuvânt al agenţiei, Hashmat Khan Bahaduri.


Citește și : Trump s-a prăbușit în sondaje în urma publicării raportului Mueller

Alte 15 persoane au fost date dispărute în urma inundaţiilor, a mai spus oficialul afgan.

Aproximativ 30.000 de locuinţe, peste 10.000 de animale şi circa 400 de kilometri de drumuri asfaltate au fost de asemenea distruse de inundaţiile din ultimele două luni.

Zonele din nordul şi vestul Afganistanului au fost cel mai grav afectate de inundaţii, iar guvernul de la Kabul a oferit ajutor
familiilor afectate, potrivit agenţiei.

Inundaţiile şi ploile torenţiale distrug mii de locuinţe şi provoacă moartea a zeci de persoane în întreaga ţară în fiecare an din cauza lipsei infrastructurii în ţara afectată de conflict.

Citește și : Juncker avertizează cu privire la ‘tentative’ de manipulare înaintea alegerilor pentru Parlamentul European