DISTRIBUIȚI

În apropierea satelor germane devastate de inundaţiile istorice din această vară, un centru de primire a deşeurilor stă să se prăbuşească sub munţi de aparate şi obiecte de mobilier distruse, cu o greutate echivalentă cu cea a resturilor acumulate într-un an, pe care încearcă să le evacueze, relatează AFP miercuri, potrivit agerpres.

”Nu există niciun eveniment comparabil în Germania”, a declarat pentru AFP Sascha Hurtenbach, directorul centrului de depozitare Niederzissen, în faţa unor movile imense pe care lucrează excavatoare şi buldoexcavatoare.


Citeşte şi: Veganii ar putea scăpa de vaccinarea obligatorie

”În prezent, avem aici aproximativ 35.000 de tone de resturi voluminoase, extrase din zona dezastrului şi am transportat deja o cantitate similară la un depozit de deşeuri”, a explicat Hurtenbach.

„Există în continuare numeroase deşeuri la faţa locului”, a adăugat el, estimând că jumătate din cantitate a fost degajată după dezastrul din urmă cu trei săptămâni.

Valea Ahr, un afluent al Rinului ale cărui ape s-au transformat într-un torent dezlănţuit în noaptea de 14-15 iulie, se află la circa 20 de kilometri distanţă.

Pe drumurile din vale, noroiul a cedat locul prafului, iar convoaiele de basculante au înlocuit turiştii numeroşi care obişnuiau să frecventeze aceste peisaje bucolice.

Maşini de spălat rufe, canapele, frigidere, maşini de spălat vase, scaune… rămăşiţe ale vieţilor spulberate stau îngrămădite până la câţiva metri înălţime în centrul de primire a deşeurilor din Niederzissen. Aduse de ape sau scoase în faţa caselor inundate, ele oglindesc amploarea dezastrului care a lăsat în urmă cel puţin 187 de morţi în ţară.

”Suntem plini. Nu putem să acceptăm decât echivalentul a ceea ce pleacă în timpul zilei”, a explicat Sascha Hurtenbach, adăugând că ”altfel rămânem fără spaţiu de procesare”.

Un camion pe minut

În punctul maxim al operaţiunilor de îndepărtare a resturilor după viituri, în această zonă a sosit un camion pe minut.

Materiale de construcţii, ramuri, trunchiuri de copaci aşteaptă în continuare în faţa caselor devastate de inundaţii, de-a lungul drumurilor.

Citeşte şi: Două trenuri S-AU CIOCNIT în Cehia! Sunt morţi şi răniţi!

Pentru transportul resturilor au fost mobilizate circa 170 de persoane, de peste patru ori mai multe decât cei 40 de angajaţi obişnuiţi.

În prezent, centrul funcţionează şapte zile pe săptămână, însă activitatea sa depinde de disponibilitatea transportatorilor de a duce obiectele voluminoase în depozitele de deşeuri sau centrele de reciclare specializate.

”Nu ştiu cât va dura”, a declarat managerul în vârstă de 51 de ani.

Din cei 130.000 de locuitori ai cantonului, 30.000 sunt afectaţi direct de catastrofă, a spus el. Însă, ”pentru ceilalţi, este de asemenea nevoie să fie golite coşurile de gunoi şi să fie colectate deşeurile, ca de obicei”.