DISTRIBUIȚI
Twitter

Numărul deceselor provocate de inundaţiile de proporţii înregistrate în capitala indoneziană Jakarta şi în zonele înconjurătoare a crescut miercuri la cinci, în timp ce apele au scăzut în multe dintre zonele inundate, informează DPA, potrivit agerpres.

Circa 10.000 de persoane au fost strămutate după ce apele au inundat numeroase case din capitală marţi, în urma mai multor zile de ploi torenţiale, a indicat Agenţia Naţională pentru Gestionarea Dezastrelor.


Citeşte şi: Poliţiştii albi scot mai repede arma decât colegii lor de culoare

În Karawang, un district din provincia Java de Vest, peste 15.000 de case au fost inundate.

Cel puţin cinci persoane şi-au pierdut viaţa, majoritatea prin înecare sau electrocutare în Jakarta şi oraşele-satelit ale acesteia, a completat Agenţia.

În prezent, apele s-au retras în mare parte din centrul Jakartei, iar angajaţii primăriei responsabili pentru curăţenia stradală au început să debaraseze de pe străzi noroiul rămas în urma inundaţiilor, deşi meteorologii au avertizat că ploile torenţiale vor continua până luna viitoare.

Inundaţiile şi alunecările de teren sunt frecvente în Indonezia în timpul sezonului ploios.

Citeşte şi: China anunţă cel mai mic bilanţ cotidian al deceselor provocate de coronavirus

O viitură a lovit fulgerător un grup de 250 de elevi cercetaşi care mergeau de-a lungul unui râu în apropiere de oraşul Yogyakarta, de pe insula Java, weekendul trecut. Zece dintre aceştia şi-au pierdut viaţa.

De asemenea, cel puţin 66 de persoane au murit în urma inundaţiilor care au lovit Jakarta şi oraşe-satelit ale acesteia în luna ianuarie.