DISTRIBUIȚI
afp

Trei persoane au murit şi alte trei au fost date dispărute pe parcursul weekendului în Vietnam, după ce ploile prelungite au provocat inundaţii masive în provinciile nordice şi centrale ale ţării, au declarat luni autorităţile locale, potrivit DPA şi agerpres.

Printre morţi se numără două persoane care au fost luate de ape sâmbătă în timp ce culegeau lemne de foc de-a lungul unui râu aflat lângă casa lor din provincia centrală Nghe, a declarat Comitetul pentru prevenirea şi gestionarea dezastrelor.


Citeşte şi: Milioane de vieți depind de modul în care se termină pandemia – Black News

Cealaltă victimă este un bărbat care şi-a pierdut viaţa în urma unei alunecări de teren survenite în provincia nordică Hoa Binh în timp ce familia sa dormea. Trei membri ai familiei bărbatului au fost răniţi, a informat comitetul.

Autorităţile căută în continuare trei persoane date dispărute în provinciile Quang Tri şi Quang Binh din centrul ţării.

Părţile nordice şi centrale ale Vietnamului au fost afectate în weekend de ploi abundente provocate de convergenţa dintre un front de aer rece şi o turbulenţă tropicală.

Începând de vineri, în centrul ţării s-a înregistrat o cantitate medie de precipitaţii între 150 şi 300 milimetri, iar ploile torenţiale au declanşat inundaţii care au perturbat viaţa locuitorilor din zonă.

Unele străzi ale oraşului turistic Hoi An din provincia Quang Nam au fost acoperite de 20-50 de centimetri de apă.

Citeşte şi: Ruşii aveau o ‘CÂRTIŢĂ’ în cabinetul ministrului francez al apărării – Black News

Potrivit prognozelor, luni sunt aşteptate precipitaţii de până la 150 de milimetri în centrul ţării, a declarat serviciul meteorologic.

Autorităţile au avertizat cu privire la producerea de viituri şi de alunecări de teren şi în zilele următoare.