DISTRIBUIȚI
efe

Interdicţia de circulaţie pe timpul nopţii impusă la Barcelona şi într-o mare parte a regiunii turistice a Cataloniei – cea mai afectată în Spania de noul val al epidemiei covid-19 – a fost prelungită joi, în contextul în care Spania dă primele semne de stabilizare, relatează AFP, scrie news.ro

Un tribunal din această regiune din nord-estul Spaniei a dat undă verde prelungirii – până la 6 august – acestei interdicţii de circulaţie pe timpul nopţii, impusă între orele locale 1.00 (2.00, ora României) şi 6.00 (7.00, ora României) în 163 de municipalităţi cu peste 5.000 de locuitori, a anunţat o purtătoare de cuvânt a Executivului regional, Patricia Plaja.


Citește și : Comisia Europeană a semnat un contract de achiziţie a unui tratament cu anticorpi monoclonali împotriva COVID-19

Aceasta este cea de a doua prelungire a măsurii, impusă la jumătatea lui iulie, cu scopul de a înfrunta o adevărată ”explozie” de cazuri de covid-19 în această regiune, mai ales în rândul personaelor în vâstă de până la 30 de ani – în continuare puţin vaccinate anticovid.

RESTRICŢII ÎN ALTE REGIUNI

În afară de interdicţia de circulaţie pe timpul nopţii, autorităţile catalane au luat alte măsuri, precum închiderea unor discoteci care funcţionează în spaţii închise sau închiderea oricăror activităţi nocturne la ora locală 0.30 (1.30, ora României) şi o limitare a reuniunilor la zece persoane în spaţiile publice şi private.

Creşterea cazurilor de covid-19 de mai multe săptămâni exercită o presiune puternică asupra spitalelor din Catalonia, unde 45% din paturile de la terapie intensivă sunt ocupate de către pacienţi cu covid-19, faţă de 19% la nivel naţional, potrivit Ministerului Sănătăţii.

Mai multe alte regiuni spaniole au reimpus recent restricţii vieţii de noapte sau au cerut acest lucru justiţiei, inclusiv Valencia, arhipelagul Baleare şi Andaluzia.

55,7% DIN POPULAŢIE, COMPLET VACCINATĂ

La nivel naţional, rata incidenţei s-a stabilizat miercuri, pentru prima oară de mai multe săptămâni, la aproape 700 de cazuri la 100.000 de locuitori în ultimele 14 zile – un nivel care este de cinci ori mai mare decât în urmă cu o lună.

În Catalonia, rata incidenţei depăşeşte în continuare 1.000 la 100.000 de locuitori.

”Am început să observăm o anumită stabilizare a curbei cazurilor”, ”minimă”, şi-a exprimat joi, cu prudenţă, satisfacţia şeful Guvernului Pedro Sanchez.

Spre deosebire de Italia şi Franţa, Spania îndepărtează, pentru moment, ideea unui paşaport sanitar naţional în vederea accesului în locuri publice.

Citește și : Un minor palestinian, împuşcat mortal de soldaţi israelieni în Cisiordania ocupată

Însă, în contextul în care sănătatea este de competenţa regiunilor, Galicia cere de mai multe zile un certificat de vaccinare sau un test negativ la intrarea în hoteluri sau baruri-restaurante, la fel ca Insula Tenerife în arhipelagul Canare.

Catalonia, în schimb, se opune unei asemenea măsuri.

Spania este una dintre cele mai avansate ţări în campania de vaccinare – 55,7% din populaţia spaniolă a fost complet vaccinată, iar 60% dintre spanioli au fost vaccinaţi cu o doză de vaccin anticovid.