Intemperiile au făcut patru victime în două zile în regiunea Asturia (nord-vestul Spaniei), unde era încă valabilă joi o alertă de inundaţii, au informat serviciile de urgenţă regionale, citate de AFP, potrivit agerpres.
Potrivit diverselor comunicate de presă emise de către acestea, un bărbat în vârstă de 70 ani a murit joi, după ce vehiculul său a căzut într-o râpă de 50 de metri, după ce o porţiune de şosea s-a prăbuşit, în timp ce un altul, de 62 de ani, şi-a pierdut viaţa după ce pe maşina sa au căzut pietre.
Citește și : Ucraina: Fostul preşedinte Ianukovici, găsit vinovat de trădare
De asemenea, în noaptea de miercuri spre joi, un bărbat de 42 de ani a murit după ce maşina sa a părăsit carosabilul şi a căzut în gol 500 de metri, potrivit aceleiaşi surse. O a patra victimă – un bărbat de 41 de ani – a fost descoperită de pompieri într-un râu, după ce fusese dată dispărută de miercuri.
„Asturia e în doliu. Patru morţi din cauza ploilor abundente din ultimele zile”, a declarat pe Twitter Adriana Lastra, deputată de Asturia şi preşedintă a grupului socialist din parlament.
Autorităţile din Asturia au anunţat pe Twitter că spitalul din satul Arriondas a fost evacuat, iar cei 38 de pacienţi internaţi au fost transferaţi în alte centre de tratament din cauza ploilor abundente.
Citește și : Iulia Timoşenko neagă că ar fi vrut să-şi adjudece sprijinul scriitorului brazilian Paulo Coelho
De asemenea, potrivit autorităţilor locale, „inundaţiile au dus la suspendarea cursurilor” în şcolile din mai multe localităţi.
Circulaţia unor trenuri a fost, de asemenea, întreruptă din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, potrivit administratorului infrastructurii feroviare, Adif.