DISTRIBUIȚI
YouTube

O femeie şi băiatul ei de şapte ani şi-au pierdut viaţa, iar un copil de doi ani este dat dispărut, după ce maşina în care se aflau a fost luată de viituri în sudul Italiei, au informat vineri autorităţile italiene, citate de DPA, scrie Agerpres.

„Suntem îndureraţi pentru ceea ce s-a întâmplat în Lamezia Terme, lovită de furtuni, în timpul cărora o femeie şi fiul ei şi-au pierdut viaţa, luaţi de ape”, a declarat pentru ANSA primarul din Cosenza, Mario Occhiuto.


Citește și : Mike Pompeo îşi exprimă speranţa cu privire la un al doilea summit Trump-Kim

Potrivit acestuia, un alt fiu al femeii, în vârstă de doi ani, aflat şi el în maşină, este dat dispărut.

Meteorologii au emis alertă maximă pentru Calabria în zilele de vineri şi sâmbătă, iar autorităţile locale au creat o unitate de criză pentru cazurile de urgenţă provocate de intemperii.

Începând de sâmbătă, pentru regiunea vecină Puglia va fi emisă o alertă similară.

„Nu este posibil ca în 2018 să avem oameni care mor din cauza vremii nefavorabile”, a declarat pe Twitter ministrul de interne Matteo Salvini.

„Gândurile şi rugăciunile noastre se îndreaptă spre toţi calabrienii loviţi de această devastatoare furtună”, a adăugat el.

Citește și : Comisia Europeană avertizează Italia că deficitul bugetar prevăzut constituie o „abatere semnificativă”