DISTRIBUIȚI
bgonair.bg

Premierul bulgar Boiko Borisov i-a recomandat joi preşedintelui kosovar, Hashim Thaci, să nu se lase descurajat de „provocările apărute din poziţia unor membri ai Uniunii Europene cu privire la statutul Kosovo”, transmite BTA.

„Suntem conştienţi de provocările care apar din poziţia unor membri ai UE cu privire la statutul Kosovo, dar acest lucru nu trebuie să vă descurajeze”, a declarat Borisov, care s-a întâlnit cu Hashim Thaci la Sofia, conform agerpres.


Şeful executivului bulgar a subliniat că integrarea europeană a Balcanilor de vest, care reprezintă o prioritate de vârf pentru preşedinţia bulgară a Consiliului UE şi se află de asemenea pe agenda Uniunii, implică integrarea Kosovo.

Citește și : ONU speră că va livra ajutoare umanitare în Ghouta Orientală „în câteva zile”

Dintre statele UE, Cipru, Grecia, România, Slovacia şi Spania nu au recunoscut independenţa Kosovo, aminteşte BTA.

Borisov a pledat totodată, potrivit biroului său de presă, pentru „construirea de coridoare reale între cele două ţări – transport, energie, informatică”. „Conectivitatea şi liberalizarea vizelor vor contribui la creşterea schimburilor în sfera turismului şi a afacerilor între cele două ţări, ceea ce va întări cooperarea economică în regiune”, a adăugat premierul bulgar.