DISTRIBUIȚI
EPA

Preşedinţii Rusiei, Vladimir Putin, şi Turciei, Recep Tayyip Erdogan, se reunesc luni în staţiunea rusă Soci pentru a aborda situaţia din Siria şi chestiuni referitoare la cooperarea bilaterală, a informat duminică Kremlinul, citat de EFE, potrivit agerpres.

Cei doi lideri „vor dezbate chestiuni de actualitate ale cooperării bilaterale şi probleme referitoare la soluţionarea conflictului sirian”, se menţionează într-un comunicat de presă succint al preşedinţiei ruse.


Citește și : Netanyahu: Israelul acţionează constant pentru a-şi împiedica duşmanii să se doteze cu arme sofisticate

Putin şi Erdogan s-au întâlnit la 7 septembrie în Teheran, la summitul tripartit cu privire la Siria pe care l-au avut cu omologul lor iranian, Hassan Rouhani, şi unde liderul de la Ankara a cerut o încetare a focului în provincia siriană Idlib.

Rusia şi Iranul, care insistă pe necesitatea de a combate teroriştii, susţin planurile regimului preşedintelui sirian Bashar al-Assad de a lansa o ofensivă în provincia Idlib, în nord-vestul Siriei. În acest teritoriu, aflat la graniţa cu Turcia, trăiesc circa 3 milioane de oameni, mulţi dintre ei refugiaţi din foste fiefuri insurgente care au fost deja cucerite de forţele guvernamentale siriene.

Citește și : Ministrul german al apărării a purtat negocieri cu omologul său irakian asupra desfăşurării de forţe militare germane în Irak

În schimb, Ankara insistă că o ofensivă militară ar putea duce la o catastrofă pentru populaţia civilă şi ar putea declanşa un nou val de refugiaţi care să încerce să ajungă în Turcia.