DISTRIBUIȚI
Anadolu Agency

Insulele Feroe – o regiune autonomă a Regatului Danemarcei – nu mai au cazuri active de COVID-19, a declarat sâmbătă guvernul acestui teritoriu, citat de DPA, potrivit agerpres.

Toate cele 187 de cazuri confirmate de infectare cu noul coronavirus s-au recuperat şi nu au fost înregistrate victime din cauza COVID-19, a completat acesta.


Citește și : Mai mulţi congresmeni americani cer sprijin pentru participarea Taiwanului la OMS

Primul caz de infectare din Insulele Feroe a fost înregistrat pe 3 martie.

În total, 8.403 de teste au fost efectuate de la sfârşitul lunii februarie, la peste o zecime din populaţie.

În ultimele săptămâni, autorităţile au redeschis treptat şcolile şi grădiniţele şi au permis saloanelor cosmetice, cabinetelor stomatologice şi de fizioterapie să îşi reia activitatea.

Persoanele care sosesc în Insulele Feroe au fost în continuare sfătuite să se auto-izoleze timp de 14 zile.

Situate în Atlanticul de Nord, Insulele Feroe au o populaţie de circa 50.000 de locuitori.

Citește și : De Ziua Europei, liderii UE cer solidaritate în criza coronavirusului