DISTRIBUIȚI

Infrastructura umană este prezentă în cel puţin 80% din cele mai importante situri pentru biodiversitate la nivel mondial, conform unui nou studiu, relatează joi DPA/PA Media, potrivit agerpres.

Cele mai frecvente tipuri de infrastructură au fost drumurile, liniile de înaltă tensiune şi zonele urbane, în timp ce multe situri se confruntă cu infrastructuri din industria extractivă care vor fi construite în viitor.


Citeşte şi: Dacă Rusia va cuceri Ucraina, China va câștiga – Black News

Cercetători de la BirdLife International, WWF, RSPB şi Universitatea Cambridge au analizat o reţea globală de zone recunoscute la nivel internaţional ca fiind esenţiale pentru fauna sălbatică, numite Zone Cheie de Biodiversitate (Key Biodiversity Areas – KBA).

Ei au descoperit că dintre 15.150 de KBA-uri, trei sferturi conţineau drumuri şi în peste o treime erau linii de înaltă tensiune şi zone urbane.

De asemenea, cercetătorii au descoperit că dezvoltarea potenţială a acestor zone ar putea duce la creşterea cu 2.201 a KBA-urilor care includ mine (o creştere de 292%), cu 1.508 a celor care conţin infrastructură pentru petrol şi gaze (o creştere de 72%) şi cu 1.372 a KBA-urilor în care există centrale electrice (o creştere de 589%).

Infrastructura umană reprezintă unul dintre principalii factori care ameninţă biodiversitatea, conform Uniunii Internaţionale pentru Conservarea Naturii (IUCN), provocând distrugerea şi fragmentarea habitatului, poluare, amplificarea activităţilor de vânătoare şi răspândirea speciilor invazive.

Ash Simkins, doctorand în zoologie la Universitatea din Cambridge, care a condus studiul a declarat: „Este îngrijorător că dezvoltarea umană există în marea majoritate a siturilor care au fost identificate drept critice pentru natură. Recunoaştem faptul că infrastructura este esenţială pentru dezvoltarea umană, dar este vorba despre a construi inteligent. Aceasta înseamnă, în mod ideal, evitarea sau reducerea la minimum a infrastructurii în cele mai importante locaţii pentru biodiversitate”.

„Dacă infrastructura trebuie să fie acolo, atunci ar trebui concepută astfel încât să producă cât mai puţine pagube”, a adăugat el.

Cercetătorii, care au publicat studiul în jurnalul Biological Conservation, au suprapus hărţi cu date referitoare la diferite tipuri de infrastructură – pentru transport, baraje şi rezervoare, extractive, pentru producţia de energie şi zone urbane.

Infrastructura pentru producţia de energie şi industria extractivă au fost singurele categorii pentru care au fost disponibile date la nivel global asupra proiectelor planificate.

Regiunile cu cea mai mare proporţie de dezvoltare extractivă planificată în KBA-uri sunt America de Sud, zona subsahariană, Africa Centrală şi Africa de Sud şi părţi din Asia de Sud-Est.

Toate KBA-urile identificate în Bangladesh, Kuweit, Republica Congo şi Serbia se confruntă cu potenţiala dezvoltare a industriilor extractive.

Cercetătorii au precizat că impulsionarea energiei regenerabile, care necesită activităţi de minerit pentru extracţia metalelor preţioase utilizate în panouri solare, centrale eoliene şi baterii, trebuie să aibă în vedere minimizarea impactului asupra biodiversităţii.

Coautorul studiului, doctor Stuart Butchart, cercetător-şef la BirdLife şi cercetător la Universitatea Cambridge, a declarat: „La întâlnirile din cadrul COP15 a ONU pe tema biodiversităţii, de la Montreal de anul trecut, guvernele s-au angajat să stopeze extincţiile induse de om. Distrugerea sau degradarea pe scară largă a habitatelor naturale din interiorul KBA-urilor ar putea duce la dispariţii în masă, deci infrastructura existentă în KBA-uri trebuie gestionată pentru a minimiza impactul, iar dezvoltarea ulterioară în aceste site-uri trebuie evitată pe cât posibil’.

Potrivit cercetătorilor, este nevoie de mai multe studii referitoare la efectul infrastructurii asupra biodiversităţii în fiecare KBA în parte, astfel încât să se poată cunoaşte mai multe despre atenuarea acestora.

Citeşte şi: Majoritatea românilor nu este de acord cu trimiterea de arme pentru Ucraina – Black News

„Infrastructura stă la baza societăţilor noastre, furnizându-ne apa pe care o bem, drumurile pe care călătorim şi electricitatea care alimentează mijloacele de trai. Acest studiu ilustrează importanţa crucială a asigurării dezvoltării infrastructurii inteligente, care oferă valoare socială şi economică pentru toţi, asigurând în acelaşi timp rezultate pozitive pentru natură”, a declarat Wendy Elliott, reprezentantă a organizaţiei World Wide Fund for Nature (WWF).

„Realizarea acestui lucru va fi provocarea vremurilor noastre, dar prin planificare, proiectare şi angajamente corecte acest lucru poate fi posibil”, a adăugat ea.