DISTRIBUIȚI
The New York Times

Moartea, joi seara, a unui bărbat de culoare bătut de agenţi de pază albi într-un supermarket al grupului Carrefour în Porto Alegre (sud) a declanşat un val de indignare în Brazilia, care celebrează vineri Ziua Conştientizării Negre (Black Awarness Day), informează AFP, potrivit agerpres.

O înregistrare făcută de un martor, difuzată de mass-media şi pe reţelele sociale, arată momentul în care Joao Alberto Silveira Freitas, de 40 de ani, primeşte mai multe lovituri de pumn în faţă din partea unui agent de pază, în timp ce celălalt îl ţine.


Citește și : Noile arme ale Coreei de Nord nu au fost încă verificate

Pe alte imagini pot fi văzuţi medici-ambulanţieri efectuând un masaj cardiac asupra bărbatului lungit în faţa unei intrări a supermarketului şi care a murit acolo.

Potrivit poliţiei militare, Freitas a ameninţat un angajat al supermarketului, care a chemat agenţii de pază.

Cei doi agenţi de pază au fost arestaţi. Unul dintre ei este un poliţist militar ce lucrează în afara programului pentru o companie de securitate.

Filiala braziliană a grupului Carrefour şi-a exprimat regretul pentru „moartea brutală” a lui Freitas şi a declarat că va lua „măsurile adecvate pentru a trage la răspundere persoanele implicate în această afacere criminală”.

Acest eveniment tragic a declanşat indignare pe reţelele sociale şi se va afla în centrul manifestaţiilor prevăzute pentru vineri cu ocazia Zilei Conştientizării Negre, zi de sărbătoare în mai multe state.

În Brazilia, ultima ţară din cele două Americi care a abolit sclavia, în 1888, mai mult de jumătate dintre cei 212 milioane de locuitori sunt negri sau metişi.

Citește și : Mare parte dintre spanioli vor fi vaccinați până vara viitoare

Potrivit „Atlasului violenţei”, apărut în luna august anul, omuciderile în rândul negrilor au crescut cu 11,5% între 2008 şi 2018, în timp ce printre albi a scăzut cu 12,9%.

Uciderea lui Freitas a realimentat tensiunile ce există în mai multe ţări pe tema rasismului şi brutalităţii poliţiei, după manifestaţiile de anvergură izbucnite în urma morţii afro-americanului George Floyd, la sfârşitul lui mai, la Minneapolis, în timpul unei arestări brutale.