DISTRIBUIȚI
afp

Festivalul religios hindus Kumbh Mela, care are loc din ianuarie în nordul Indiei, a atras până în prezent 25 de milioane de credincioşi, dintre care 4,6 milioane într-un interval de două zile din această săptămână, au declarat vineri autorităţile locale, în contextul în care ţara se confruntă cu cel de-al doilea val de COVID-19, informează AFP, potrivit agerpres.

Cu peste 217.000 de noi infectări în ultimele 24 de ore, numărul total al cazurilor noi din a depăşit două milioane de la 1 aprilie.


Citeşte şi: Un angajat CNN povestește cum s-a construit PROPAGANDA de ‘răsturnare’ a lui Trump – VIDEO – Black News

„Am înregistrat circa 2.000 de cazuri pozitive de luni în timpul testării aleatorii a pelerinilor de la Kumbh”, a declarat pentru AFP Harbeer Singh, un responsabil al acestui festival, care se desfăşoară la Haridwar, capitala statului Uttarakhand.

Potrivit oficialului, testarea s-a intensificat în cele 600 de hectare pe care se desfăşoară festivalul. El a insistat că protocoalele guvernamentale, inclusiv cerinţa prezentării unor certificate negative obligatorii, au fost strict puse în aplicare.

În pofida recomandărilor oficiale, mulţimile uriaşe de pelerini care merg să-şi spele păcatele în apele râului sacru Gange par să ignore pericolul.

La începutul acestei săptămâni, Mahamandaleshwar Kapil Dev Das, în vârstă de 65 de ani, şeful unuia dintre cele 13 akhada (consilii ascetice hinduse), a fost internat şi a murit de COVID-19 joi, potrivit autorităţilor.

De asemenea, circa 80 de sadhuşi, asceţi hinduşi consideraţi „oameni sfinţi”, au fost testaţi pozitivi pentru noul coronavirus, au precizat autorităţile.

Acest festival de dimensiuni gigantice îngrijorează de mult timp profesioniştii din domeniul sanitar, care susţin că manifestarea ar putea răspândi o „superepidemie” – la întoarcerea acasă pelerinii putând răspândi virusul în oraşele şi satele din întreaga Indie.

Vezi şi: America este ŞOCATĂ! Un puşti de 13 ani a fost OMORÂT de poliţişti – VIDEO – Black News

Peste 25.000 de pelerini continuă să sosească în fiecare zi în oraş, unde sunt aşteptaţi 2-3 milioane de credincioşi hinduşi la ultima mare baie ritualică, pe 27 aprilie, înainte de încheierea festivalului.

Guvernul statului Uttarakhand a scutit evenimentul de restricţiile care limitează întrunirile la 200 de persoane.

Până în prezent, în India, noul coronavirus a ucis circa 175.000 de persoane şi a infectat 14,3 milioane, ţara fiind pe locul al doilea din lume, după Statele Unite, în ceea ce priveşte numărul de cazuri.