DISTRIBUIȚI
YouTube

India a anunţat joi că va consolida capabilităţile sale de apărare prin achiziţia de avioane de luptă, sisteme de rachete şi alte echipamente militare în valoare de 389 de miliarde de rupii (5,2 miliarde de dolari), informează dpa, scrie agerpres.

Ministerul indian al Apărării a precizat că aceste achiziţii sunt dictate de „situaţia curentă şi de necesitatea de a întări forţele armate, pentru apărarea frontierelor” Indiei, potrivit unui comunicat al ministerului.


Citește și : Hamas şi Fatah fac front comun împotriva anexărilor israeliene

Consiliul indian pentru achiziţii în domeniul apărării a aprobat cumpărarea a 21 de aparate MiG-29 din Rusia, precum şi modernizarea flotei deja existe de 59 de asemenea avioane, se spune în comunicat.

Achiziţia a 12 aparate S-30 MKI produse de compania de stat Hindustan Aeronautics Limited (HAL) sub licenţă rusă a fost de asemenea aprobată.

Achiziţionarea de noi aparate ruseşti şi modernizarea celor deja existente va costa 74,18 miliarde de rupii, în timp ce aparatele SU-30 MKI vor fi procurate la un preţ estimat la 107,30 miliarde de rupii.

De asemenea, India va achiziţiona sisteme de rachete cu rază lungă de acţiune pentru forţele sale maritime şi aeriene.

Citește și : Referendumul lui Putin trece cu o proporţie covârşitoare în Rusia

Ministerul Apărării indian nu s-a referit direct la recentul conflict cu China, când tensiunile asupra frontierei disputate din Himalaya au culminat luna trecută cu ciocniri în care au fost ucişi 20 de soldaţi indieni.

India şi China continuă negocierile pentru dezangajare şi dezescaladare, a anunţat joi purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe indian, Anurag Srivastava.