DISTRIBUIȚI
New Indian Express

– India şi Rusia au semnat luni acorduri pentru producţia de puşti de asalt şi au extins pe 10 ani un program de cooperare tehnico-militară, relatează DPA, potrivit agerpres

Anunţul intervine în timpul vizitei preşedintelui Vladimir Putin la New Delhi pentru un summit anual cu prim-ministrul Narendra Modi.


Citește și : Rusia raportează primele două cazuri cu Omicron

Atât Putin, cât şi Modi au subliniat importanţa cooperării Rusia-India în domeniul apărării, în declaraţiile de deschidere înaintea întâlnirii lor.

Acordul pentru fabricarea a 601.427 de puşti de asalt AK-203 la o fabrică din Uttar Pradesh în India printr-o societate mixtă a fost unul dintre acordurile semnate în cadrul reuniunii Comisiei interguvernamentale de cooperare militară şi tehnico-militară, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului Apărării.

Acordul are o valoare de 50 de miliarde de rupii (aproximativ 663 milioane de dolari), a relatat canalul de ştiri NDTV.

Un alt pact semnat în cadrul întâlnirii conduse de miniştrii apărării Serghei Şoigu şi Rajnath Singh a fost un program pentru Cooperarea militară şi tehnică din 2021 până în 2031, care a extins un protocol existent.

Scurta vizită a lui Putin în capitala Indiei – el urmând să se întoarcă pe calea aerului luni noapte – este a doua sa călătorie în afara Rusiei de când a lovit pandemia de COVID-19. Putin a vizitat Geneva în iulie pentru o întâlnire cu preşedintele SUA Joe Biden.

Vizita intervine într-un moment în care India a început să primească sisteme de rachete antiaeriene S-400 de fabricaţie rusă, conform unui contract în valoare de peste 5 miliarde de dolari semnat în anul 2018 şi care ar putea conduce la sancţiuni din partea Statelor Unite împotriva Indiei.

Rusia este cel mai mare furnizor de arme al Indiei, ţară care a reprezentat 23% din exporturile de arme ale Moscovei între 2016 şi 2020, potrivit Institutului Internaţional de Studii pentru Pace de la Stockholm (SIPRI). Dar acestea au scăzut de la aproximativ 49% în 2015, pe măsură ce India încearcă să-şi echilibreze interesele cu noi contracte de import cu ţări precum Israel şi SUA.

Ajay Bhatt, ministrul de stat în Ministerul Apărării indian, a declarat recent în parlament că India este conştientă în legătură cu problema sancţiunilor SUA, dar va lua decizii suverane pe baza nevoilor sale de apărare.

Citește și : Emmanuel Macron va anunţa priorităţile europene ale Franţei

„În ultimele decenii, lumea a fost martora multor schimbări fundamentale şi rearanjării ecuaţiilor geopolitice, dar prietenia dintre India şi Rusia a rămas constantă”, a declarat Modi în remarcile sale de deschidere. El a spus că relaţia dintre cele două ţări este un model de cooperare interstatală.

Pe lângă apărare, relaţii strategice şi comerciale, se aşteaptă ca cei doi lideri să discute probleme regionale, în special despre Afganistan, care a apărut şi în cadrul întâlnirilor miniştrilor de externe ai celor două ţări.

În declaraţia sa introductivă, Putin a spus că India şi Rusia vor lupta împreună împotriva terorismului, traficului de droguri şi crimei organizate. Putin a declarat în acest context că este îngrijorat de situaţia din Afganistan.