DISTRIBUIȚI

India va organiza un festival de film dedicat lui Mahatma Gandhi în perioada 2-6 octombrie la Mumbai, pentru a marca 150 de ani de la naşterea celui care este considerat „părintele naţiunii”, conform unui comunicat al guvernului indian dat publicităţii luni seară, transmite Xinhua, potrivit agerpres.

Miercuri, 2 octombrie, se împlinesc 150 de ani de la naşterea lui Gandhi.


Citeşte şi: O jurnalista din Maroc face închisoare pentru ‘avort ilegal’

Printre filmele şi documentarele selectate pentru a fi prezentate în cadrul festivalului se numără „The Making of Mahatma” de Shyam Bengal şi respectiv „Gandhi” de Richard Attenborough, ambele produse de National Film Development Corporation, precum şi „Gandhi My Father”, în regia lui Feroz Abbas Khan, produs de compania Anil Kapoor Production.

Mohandas Karamchand Gandhi, cunoscut popular drept Mahatma Gandhi şi „părintele” naţiunii indiene, a luptat pentru independenţa Indiei faţă de Coroana britanică îndemnând la rezistenţă nonviolentă. Activismul său a inspirat mişcări pentru drepturi civile şi libertate în toate colţurile lumii.

Citeşte şi: China sărbătoreşte cu mare fast 70 de ani de comunism

Miercuri, la deschiderea festivalului, şi-a anunţat prezenţa şi celebrul actor indian Shri Darshan Jariwala, interpretul rolului Gandhiji (Gandhi) în filmul „Gandhi My Father”.