DISTRIBUIȚI

India, Japonia, Germania şi Brazilia au cerut miercuri, în timpul desfăşurării Adunării Generale a ONU, să devină membri permanenţi ai Consiliului de Securitate, o cerere care nu este nouă, însă are slabe şanse de materializare pe termen scurt, relatează AFP, potrivit agerpres.

”Ne-am angajat să relansăm discuţiile asupra reformei Consiliului de Securitate”, afirmă într-un comunicat comun miniştrii de externe brazilian, Ernesto Araujo, indian, Subrahmanyam Jaishankar, japonez, Motegi Toshimitsu, şi ministrul adjunct de externe german Niels Annen, care s-au întâlnit prin videoconferinţă.


Citește și : Turnul Eiffel a fost redeschis după ce a fost evacuat în urma unei ameninţări cu bombă

”Lumea este astăzi foarte diferită de aceea pe care am văzut-o la crearea Naţiunilor Unite cu 75 de ani în urmă. Sunt mai multe ţări, mai mulţi oameni, mai multe provocări, dar şi mai multe soluţii”, notează cei patru responsabili.

Consiliul de Securitate este alcătuit din cinci membri permanenţi cu drept de veto (SUA, Rusia, China, Franţa şi Regatul Unit) şi de zece membri nepermanenţi cu mandate de doi ani, în fiecare an cinci state devenind membru nepermanent. Germania este membru nepermanent al Consiliului de Securitate până la sfârşitul acestui an, iar India îşi va începe în ianuarie mandatul de membru nepermanent.

Reformarea Consiliului de Securitate este discutată din anul 2005, dar fără progrese majore până în prezent.

Citește și : Italia cere garanţii privind repatrierile şi relocările migranţilor către alte state UE

În opinia celor patru state care insistă să devină membri permanenţi este necesară lărgirea Consiliului de Securitate pentru a-l ”face mai reprezentativ, mai legitim şi mai eficace”. În caz contrar, susţin aceste ţări, Consiliul de Securitate va deveni ”obsolet”, reformarea fiind singura modalitate pentru ”a prezerva credibilitatea sa şi de a crea susţinerea politică necesară soluţionării paşnice a crizelor internaţionale”.