DISTRIBUIȚI
YouTube

India l-a invitat pe ministrul de externe al Pakistanului la o reuniune a Organizaţiei pentru Cooperare de la Shanghai (OSC) pe care o găzduieşte în luna mai, au relatat media indiene miercuri, semnalând un posibil dezgheţ al relaţiilor între cei doi rivali cu arme nucleare, relatează Reuters, potrivit agerpres.

Invitaţia a venit la câteva zile după ce prim-ministrul pakistanez Shahbaz Sharif a chemat la discuţii cu India asupra tuturor problemelor restante, inclusiv regiunea disputată Kashmir.


Citeşte şi: Phenianul este IZOLAT din cauza unei ‘boli respiratorii’

În urmă cu doar o lună, au avut loc proteste de stradă în India în legătură cu comentarii făcute de ministrul de externe pakistanez Bilawal Bhutto Zardari despre prim-ministrul indian Narendra Modi pe marginea reuniunii Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite. India a calificat comentariile lui Zardari „necivilizate”.

Purtătorii de cuvânt ai ministerelor de externe ale celor două ţări nu au răspuns imediat la solicitările Reuters de a comenta cu privire la relatările presei că Zardari a fost invitat la reuniunea miniştrilor de externe ai OSC găzduită la Goa.

OSC cuprinde China, India, Rusia, Pakistan şi patru state din Asia Centrală.

Potrivit ziarului Indian Express, invitaţia a fost transmisă de Înalta Comisie indiană de la Islamabad.

Dacă Pakistanul acceptă, Zardari ar fi primul ministru străin ce va vizita India după o pauză de aproape 12 ani.

Pakistanul şi India au purtat trei războaie de la independenţa faţă de stăpânirea britanică în 1947. Regiunea divizată Kashmir din Himalaya a fost cauza principală a două dintre aceste războaie.

India acuză Pakistanul că alimentează insurgenţa veche de decenii în partea majoritar musulmană a Kashmirului sub controlul său. Pakistanul neagă acuzaţia Indiei.

Citeşte şi: Pentagonul are capacitatea de a riposta la ameninţări în pofida unui deficit de stocuri – Black News

Tensiunile au izbucnit din nou la sfârşitul anului 2019, când India în mod unilateral a revocat statutul de autonomie al Kashmirului. Sharif a declarat că acţiunile New Delhi au dus la încălcări „flagrante” ale drepturilor omului acolo.

Discuţiile oficiale dintre cele două ţări au fost de atunci suspendate, deşi au existat câteva încercări de reluare a negocierilor prin contacte neoficiale. Emiratele Arabe Unite au intermediat ultima încercare în 2021 şi Sharif a căutat din nou sprijinul lor pentru a facilita reluarea discuţiilor cu India.