DISTRIBUIȚI
China Business Review
Taxes, calculator and coins on a working desk.

India va majora începând de duminică taxele vamale aplicate asupra unei serii de 28 de produse importate din SUA, măsură adoptată ca represalii comerciale după ce Statele Unite au retras cele mai importante preferinţe comerciale acordate Indiei, relatează agenţia Reuters, potrivit agerpres.

În cadrul acţiunilor sale împotriva ţărilor care înregistrează un important excedent comercial în relaţiile lor cu SUA, preşedintele american Donald Trump a eliminat începând cu 5 iunie o serie de facilităţi acordate Indiei în baza Sistemului Generalizat de Preferinţe (SGP), care permiteau acestei ţări să exporte fără taxe vamale bunuri în valoare de până la 5,6 miliarde de dolari anual.


Citește și : Justiția braziliană l-a declarat iresponsabil penal pe agresorul lui Bolsonaro

Guvernul de la New Delhi a decis încă din iunie anul trecut să crească la 120% taxele vamale pentru unele produse americane, după ce Washingtonul a refuzat să scutească India de o creştere a taxelor vamale percepute pentru oţel şi aluminiu. Însă executivul indian a amânat succesiv aplicarea acestei măsuri, în timp ce între cele două ţări se desfăşurau negocieri comerciale.

Disputa comercială dintre SUA şi India riscă acum să afecteze şi relaţiile lor politice şi de securitate. Secretarul american de stat, Mike Pompeo, aşteptat luna această într-o vizită în India, a declarat că Statele Unite sunt deschise dialogului pentru soluţionarea acestei dispute, printr-un acces sporit al companiilor americane pe piaţa chineză.

Schimburile comerciale între SUA şi India s-au ridicat anul trecut la circa 142 miliarde de dolari. În plus faţă de chestiunea comerţului, Washingtonul este nemulţumit şi de noile reguli instituite de guvernul indian pentru comerţul electronic şi localizarea datelor, întrucât acestea au afectat companii precum Amazon.com, Walmart Inc, Mastercard şi Visa, printre altele.

Citește și : Mexicul va adopta măsuri de retorsiune dacă SUA vor impune tarife suplimentare (ministru)