DISTRIBUIȚI
India Today - India Today Group

Actorul Rajinikanth, unul dintre cele mai mari staruri de cinema din India, privit aproape ca un zeu în anumite părţi ale ţării, şi-a anunţat, duminică, planul de a intra în politică, scrie AFP.com.

Anunţul lui Rajinikanth, în vârstă de 67 de ani, vine după aproape două decenii de aşteptare pentru fanii săi, mai ales pentru cei din statul Tamil Nadu, unde el este numit „Superstarul”, conform news.ro .


„Îmi voi înfiinţa propriul partid politic”, a spus actorul în faţa unei mulţimi se susţinători, în capitala statului, Chennai, precizând şi că va participa la următoarele alegeri pentru Adunarea de Stat.

Citește și : Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan va efectua o vizită în Franţa pe 5 ianuarie

Acest stat, în care locuiesc 72 de milioane de oameni, a fost marcat de instabilitate politică din decembrie 2016, când a încetat din viaţă ministrul Jayalalithaa Jayaram, de asemenea un fost star de cinema.

Rajinikanth a lucrat ca şofer de autobuz în oraşul Bangalore înainte ca, în 1973, să îşi urmeze pasiunea pentru actorie. A devenit cel mai mare star din istoria cinematografiei în limba tamilă. El este creditat pentru influenţarea fanilor săi să voteze împotriva unui guvern, în 1996.

„Nu fac acest lucru pentru o anumită funcţie, pentru bani sau pentru celebritate, pentru că am suficient”, a spus actorul despre planurile sale de a intra în politică.

Anunţul lui a fost întâmpinat de fani cu dansuri pe ritmuri de tobe şi prin scandarea unor sloganuri în sprijinul său.

De fiecare dată când este lansat un film cu Rajinikanth în Tamil Nadu, mai multe companii le dau angajaţilor o zi liberă, aşteptându-se ca aceştia să lipsească de la serviciu.

În filmele sale, Rajinikanth apare mai ales în rolul unui bandit cu inimă de aur sau a unui underdog care luptă pentru binele societăţii, împotriva corupţiei.