DISTRIBUIȚI
Time

India, a treia ţară cu cele mai multe decese provocate de COVID-19 cu 152.419 de morţi, a înregistrat luni sub 150 de decese, cea mai scăzută cifră din luna mai când se afla în plină carantină, relatează EFE, potrivit agerpres.

Ministerul Sănătăţii a raportat 145 de morţi în ultimele 24 de ore, o cifră care relevă o scădere constantă a deceselor după ce s-a atins vârful pandemiei în septembrie.


Citește și : Un studiu relevă succesul iniţial al campaniei de vaccinare în Israel

Numărul deceselor înregistrate în ultima zi a fost sub cele 146 raportate în 26 mai, când India se pregătea să relaxeze restricţiile, după izolarea strictă impusă de autorităţi la sfârşitul lunii martie.

Numărul cazurilor zilnice de COVID-19 în India este de asemenea în scădere continuă, cu 13.788 de contagieri în ultimele 24 de ore, departe de cele 100.000 înregistrate în vârful pandemiei când s-a ajuns până la 10,5 milioane de cazuri.

Deşi până acum doar SUA, cu peste 23 de milioane de cazuri, şi India au depăşit pragul de 10 milioane de contagieri, ţara asiatică a demonstrat o rată foarte înaltă de recuperare de 96,6 %.

Numărul cazurilor active de COVID-19 este în prezent de 208.012, potrivit Ministerului Sănătăţii.

Citește și : Japonia va studia cazurile de infectare după vaccinarea anti-COVID

Scăderea numărului de îmbolnăviri, care presupune o uşurare pentru sistemul sanitar din această ţară cu 1,350 de miliarde de locuitori, intervine într-un moment în care India a lansat în weekend un program masiv de vaccinare.

În acest program vor fi vaccinaţi 10 milioane de angajaţi sanitari, urmaţi de alte 20 de milioane de lucrători din prima linie de luptă împotriva pandemiei, după care vor urma aproximativ 270 de milioane de persoane cu vârste de peste 50 ani şi cei care suferă de boli cronice.