DISTRIBUIȚI

Un poliţist spaniol a murit, joi, în oraşul Bilbao în urma violenţelor de stradă provocate de către suporterii echipei de fotbal Spartak Moscova, care au venit să asiste la meciul dintre Athletic Bilbao şi formaţia rusă, în şaisprezecimile de finală ale Ligii Europa, relatează site-ul cotidianului Marca, potrivit mediafax.

Autorităţile din Bilbao au confirmat că Inocencio Arias Garcia, în vârstă de 50 de ani, a murit ca urmare a unui stop cardiac. Potrivit informaţiilor preliminare, poliţistul a fost lovit de o fumigenă aruncată de către unul dintre suporterii ruşi.


Citeşte şi: Presa internaţională scrie despre anunţul lui Toader cu privire la lansarea `procedurii de revocare` a procurorului-șef al DNA

Poliţistul a fost transportat de urgenţă la spital, dar nu a supravieţuit. Cel puţin cinci persoane au fost reţinute în urma acestor incidente.

Violenţele de stradă au izbucnit în timp ce un grup de aproximativ 200 de fani ai echipei Spartak Moscova se îndreptau către stadionul „San Mames” din Bilbao. Peste 500 de poliţişti au fost detaşaţi pentru a-i escorta pe aceştia, cu scopul de a evita confruntarea cu suporterii echipei Athletic. Însă ruşii au început să arunce cu sticle, coşuri de gunoi şi fumigene către poliţişti şi localnici.

Athletic Bilbao a pierdut, joi, meciul de pe teren propriu cu Spartak Moscova, scor 1-2, în manşa retur din şaisprezecimile de finală ale Ligii Europa. Formaţia din Ţara Bascilor s-a calificat în runda următoare graţie victoriei cu 3-1 din meciul tur de la Moscova.