DISTRIBUIȚI

Un bărbat s-a împuşcat duminică dimineaţa devreme, după ce s-a izbit cu maşina de o baricadă din apropierea Capitoliului american şi a tras focuri de armă în aer, relatează AFP şi Reuters, potrivit agerpres.

În timp ce bărbatul ieşea din maşina accidentată, aceasta a fost cuprinsă de flăcări imediat după ora 4 dimineaţa (08.00 GMT) la intersecţia dintre East Capitol Street şi Second Street, a anunţat Poliţia Capitoliului SUA. Bărbatul a tras apoi mai multe focuri de armă în aer de-a lungul East Capitol Street. În timp ce poliţiştii au răspuns şi s-au apropiat, bărbatul s-a împuşcat. Nimeni altcineva nu a fost rănit.


Citeşte şi: Atacatorul lui Salman Rushdie a fost inculpat pentru tentativă de omor şi nu poate fi eliberat pe cauţiune – Black News

Incidentul, care a avut loc chiar în spatele Curţii Supreme a SUA şi aproape de Capitoliul Statelor Unite, este anchetat de Departamentul de Poliţie Metropolitană din Washington, care nu a dezvăluit imediat identitatea bărbatului şi nici detalii despre motivele sale. Acesta nu părea să vizeze membri ai Congresului, care sunt în prezent în concediu, a precizat Poliţia Capitoliului.

Această clădire se află sub protecţie intensă de la atacul din 6 ianuarie 2021 al susţinătorilor lui Donald Trump care protestau împotriva rezultatelor alegerilor prezidenţiale. Acelaşi lucru este valabil şi pentru Curtea Supremă, în special de la decizia acesteia de a revoca dreptul constituţional la avort.