DISTRIBUIȚI
Reuters

UPDATE: Două dintre cele trei persoane rănite miercuri după-amiază în atacul armat comis la baza militară istorică de la Pearl Harbor, în Hawaii, au decedat, au anunţat oficiali militari, relatează Reuters, potrivit agerpres.

O a treia victimă se află în stare stabilă după ce a fost spitalizată în timp ce atacatorul, un marinar din cadrul Marinei SUA, a murit din cauza ”unei plăgi pe care şi-au cauzat-o prin împuşcare”, au declarat sursele citate în cadrul unei conferinţe de presă, fără a preciza numele victimelor şi pe cel al atacatorului.


Citeşte şi: Mai marii lumii l-au luat peste picior pe Trump – VIDEO

Incidentul survine cu trei zile înainte de ceremoniile de comemorare a atacului de la Pearl Harbor, la 7 decembrie 1941, când Japonia a atacat pe neaşteptate baza militară americană, determinând SUA să intre în cel De-al Doilea Război Mondial.

Ştire iniţială: Mai multe persoane au fost rănite într-un schimb de focuri care a început miercuri după-amiaza pe şantierul naval al bazei militare Pearl Harbor, în Hawaii, au anunţat media şi autorităţile militare locale, relatează joi AFP.

Potrivit presei locale, mai multe persoane au fost rănite, dintre care două se află în stare gravă, şi atacatorul s-ar fi sinucis. Baza navală, un loc important al istoriei militare americane, a fost închisă temporar, potrivit contului său de Twitter.

Citește și: Melvin Theuma: Yorgen Fenech a dat ordinul de ucidere a jurnalistei Daphnei Caruana Galizia

”Forţele de securitate au răspuns la un schimb de focuri raportat la şantierul naval al bazei din Pearl Harbor. Evenimentul a avut loc aproximativ 14:30 ora locală, joi 00:30 GMT, a precizat sursa citată.

Restricţiile privind accesul în bază au fost ridicate, se arată într-un mesaj postat pe Twitter.

Potrivit televiziunii locale Hawaii News Now, ”trei persoane sunt rănite”, dintre care două în stare gravă. Victimele ar fi civili.

Incidentul survine cu trei zile înainte de ceremoniile de comemorare a atacului de la Pearl Harbor, la 7 decembrie 1941, când Japonia a atacat pe neaşteptate baza militară, determinând SUA să intre în cel De-al Doilea Război Mondial.