DISTRIBUIȚI
AFP

Un membru al personalului militar american din Afganistan a fost ucis şi alţi patru răniţi într-un incident armat în provincia Nangarhar (est), a anunţat marţi armata americană într-un comunicat, citat de Reuters, potrivit  agerpres.

Incidentul a avut loc luni la Achin, în provincia Nangarhar. Doi dintre răniţi sunt trataţi la o unitate medicală şi starea lor este stabilă, potrivit comunicatului.


Citeşte şi: 48 de oameni au murit după ce autocarul lor a căzut în mare de la 100 de metri – FOTO

Provincia Nangarhar, situată la graniţa uşor de trecut cu Pakistanul, a ajuns un fief al organizaţiei Stat Islamic, cunoscută în general sub denumirea de DAESH în Afganistan şi care s-a transformat într-o grupare militantă periculoasă de când şi-a făcut apariţia către începutul anului 2015.

Între talibani şi jihadişti ai Statului Islamic au loc frecvent confruntări în Nangarhar şi amândouă grupările sunt ţinta unor lovituri aeriene americane susţinute.

Citeşte şi: Cu orgoliul rănit, Trump se laudă în faţa lui Kim Jong-Un: ‘Butonul meu nuclear este mai mare şi mai mare puternic’

Natura exactă a relaţiilor dintre cele două grupări este puţin cunoscută. Au avut loc incidente izolate în Afganistan unde se părea că luptătorii celor două grupări colaborau.

Aproximativ 14.000 de militari americani se află în prezent în Afganistan şi, în baza strategiei preşedintelui Donald Trump privind Asia de Sud, militarii americani au autorizaţia de a însoţi forţele afgane la nivel de batalion, expunându-se unui risc mai mare.