DISTRIBUIȚI

Kituri speciale de detectare sunt folosite pentru detectarea şi confiscarea telefoanelor mobile utilizate ilegal de deţinuţi, a declarat duminică secretarul de stat britanic pentru justiţie, David Gauke, relatează luni agenţia Xinhua, potrivit agerpres.

Kiturile permit gardienilor să identifice un semnal de telefonie mobilă până la o anumită celulă din închisoare, ca parte a unui efort mai larg de a reduce violenţa şi consumul de droguri şi de a restabili ordinea în închisorile britanice, potrivit Ministerului Justiţiei (MoJ).


Citește și: Zeci de persoane au fost arestate după atentatele din Sri Lanka. Bilanțul victimelor se apropie de 300 de morți!

Tehnologia este cea mai recentă armă în lupta împotriva contrabandei cu telefoane, care conduce la trafic de droguri şi violenţă, a declarat ministerul.

Potrivit MoJ, există o legătură directă între criminalitatea în penitenciare şi criminalitatea în oraşe. Asigurarea reducerii infracţiunilor în închisori înseamnă mai puţine infracţiuni în cadrul comunităţilor.

Tehnologia funcţionează prin trimiterea de alerte în timp real când un telefon mobil este detectat în închisoare, prezentat pe o hartă digitală ce identifică puterea semnalului. Acest lucru permite ofiţerilor de penitenciare să identifice celula în care se află telefonul care emite semnale.

Personalul poate de asemenea să urmărească un anumit timp informaţiile pentru a afla de exemplu când deţinuţii conspiră pentru a face contrabandă cu droguri în închisoare. Aceste informaţii sunt analizate şi, împreună cu organele de aplicare a legii, pot conduce la arestări.

„Pe măsură ce infractorii caută noi modalităţi de contrabandă în penitenciare, este vital să fim cu un pas înainte, iar acest tip de tehnologie îi va împiedica să opereze din celulele lor”, a declarat Gauke.

„Folosirea ilicită a telefoanelor în penitenciare pentru coordonarea criminalităţii alimentează niveluri ridicate de violenţă, în timp ce infractorii se luptă pentru controlul pieţei interne şi sunt implicaţi în datoriile legate de droguri. Telefoanele pot fi de asemenea folosite pentru a teroriza victimele şi a menţine reţelele infracţionale în afara” sistemului penitenciar, potrivit MoJ.

Citește și: Trei provocări majore pentru actorul de comedie devenit președinte în Ucraina

După un proces de succes de şase luni într-o singură închisoare, tehnologia este utilizată acum în cinci închisori din întreaga ţară.

Din motive de securitate, MoJ a declarat că nu va dezvălui amplasarea sau detaliile complete ale noii tehnologii.

Începând din ianuarie anul trecut, guvernul a investit echivalentul a peste 90 de milioane de dolari americani în securitate pentru a ajuta la restabilirea stabilităţii în închisori. Peste 18 milioane de dolari sunt de asemenea investiţi în fiecare an pentru a opri contrabanda cu droguri a bandelor criminale în închisori.