DISTRIBUIȚI

Yuan Renguo, fostul preşedinte al celui mai important producător de băuturi spirtoase din China, Kweichow Moutai, a fost condamnat la închisoare pe viaţă pentru luare de mită, a anunţat joi instanţa, potrivit AFP şi Global Times, transmite şi agerpres.

Renguo (64 de ani) este acuzat că a acceptat bani şi bunuri pentru un total de 112,9 milioane de yuani (14,88 milioane de euro) între 1994 şi 2018, a indicat joi un tribunal din oraşul Guiyang (sudul Chinei), în provincia Guizhou, unde îşi are sediul grupul.


Citeşte şi: Carles Puigdemont a fost ARESTAT în Italia – Black News

Deja exclus din Partidul Comunist Chinez (PCC) în 2019, anul în care a fost arestat, el a fost privat şi de drepturile sale politice, fiindu-i de asemenea confiscată averea.

„Acuzatul Yuan Renguo este condamnat la închisoare pe viaţă pentru acceptare de mită”, a subliniat tribunalul într-un comunicat.

Fostul patron a fost judecat la sfârşitul anului 2019 în cursul unui proces în care el şi-a recunoscut vinovăţia şi s-a căit pentru faptele sale, relatează media oficiale.

Yuan Renguo este ultimul dintre „greii” lumii de afaceri care au căzut în urma campaniei anticorupţie lansată de preşedintele chinez Xi Jinping la sosirea sa la conducerea PCC la sfârşitul anului 2012.

Citeşte şi: ATAC ARMAT într-un supermarket din Tennessee: Un mort şi 12 răniţi! – Black News

Baijiu (lichior alb, o băutură tradiţională în China) este cea mai consumată categorie de alcool din lume, în special datorită populaţiei imense a Chinei (1,4 miliarde de locuitori), principala sa piaţă.

Este practic oferit întotdeauna la banchete, petreceri de nuntă sau dineuri de afaceri.

Campania anticorupţie a lui Xi Jinping a încetinit puternic vânzările Moutai, căci sticlele de alcool de înaltă calitate produse de acest gigant de băuturi spirtoase erau adeseori oferite drept cadou înalţilor responsabili în scopul atragerii favorurilor lor sau chiar de corupere a acestora, potrivit presei locale, citate de AFP.