DISTRIBUIȚI

Închiderea parţială a serviciilor statului federal timp de peste o lună a cauzat pierderi în valoare de 11 miliarde de dolari economiei americane – dintre care aproximativ trei miliarde de dolari nu vor putea să fie recuoerate, potrivit Biroului Bugetului Congresului (CBO), relatează AFP, potrivit news.ro .

”În urma scăderii activităţii economice, CBO estimează că Produsul Intern Brut (PIB) pe trimestrul patru a fost amputat cu trei miliarde de dolari. În primul trimestru din 2019, nivelul PIB-ului este mai mic cu opt miliarde de dolari (…), ceea ce reflectă atât cele cinci săptămâni de «shutdown» parţial, cât şi reluarea activităţii economice”, a anunţat luni Biroul într-un comunicat.


Citește și : Parlamentul britanic se va pronunţa prin vot asupra a până la şapte amendamente la acordul de Brexit

Trei miliarde de dolari reprezintă aproximativ 0.02% din estimarea PIB-ului pe 2019, precizează CBO, o entitate bipartizană.

”În afară de efectele subiacente asupra economiei în general, efectele asupra muncitorilor şi întreprinderilor individuale ar urma să fie şi mai importante”, relevă CBO.

”Anumite societăţi din sectorul privat nu vor recupera niciodată pierderea de venituri”, precizează Biroul.

”În pofida faptului că cea mai mare parte a PIB-ului pierdută în al patrulea trimestru din 2018 şi primul trimestru din 2019 va fi recuperată până la urmă, CBO estimează că aproximativ trei miliarde (de dolari) nu vot fi (recuperate)”, adaugă el.

Întrebat despre această estimare a pagubelor, consilierul economic al Casei Albe Larry Kudlow a refiuzat să prezinte cifre.

”Noi suntem frecvent în dezacord cu CBO cu privire la toate aspectele. Ei îşi fac treaba cum pot mai bine”, a comentat el.

”Într-o economie de 20.000 de miliarde de dolari, este teribil de dificil să estimezi bine aceste cifre mici”, a adăugat el.

După mai bine de o lună de paralizie – care a afectat 800.000 de funcţionari -, preşedintele american Donald Trump a anunţat vineri un acord cu privire la o încetare a ”shutdown”-ului care prevede o finanţare a serviciilor federale până la 15 februarie.

Citește și : Peste 40 de persoane au murit în urma violenţelor din ultimele zile din Venezuela (ONU)

El a ameninţat, însă, cu o nouă paralizie bugetară după această dată, în cazul în care nu se ajunge la un acord cu privire la zidul pe care doreşte să-l ridice la frontiera cu Mexicul, a cărui finanţare cu 5,7 miliarde de dolari o reclamă prin buget democraţilor, care refuză.