DISTRIBUIȚI

Patru suspecţi vor compărea vineri în faţa unui tribunal din Belgia pentru implicare într-un atac eşuat cu explozibil, comis în urmă cu doi ani şi jumătate la o demonstraţie a iranienilor aflaţi în exil în Franţa, transmit Reuters, DPA şi AFP, potrivit agerpres.

Acuzaţii vor fi aduşi în faţa unui tribunal din Anvers (nordul Belgiei). Ei vor trebui să răspundă acuzaţiilor de pregătire a unui atac la manifestaţia la care luau parte mii de persoane.


Citește și: Parlamentul European cere RETRAGEREA trupelor turce din Cipru

Potrivit AFP, cei patru suspecţi sunt cuplul Nassimeh Naami (36 de ani), Amir Saadouni (40 de ani), Assadollah Assadi şi Mehrdad Arefani (57 de ani).

Ei vor trebui să răspundă acuzaţiilor de ”tentativă de asasinat cu caracter terorist” şi ”participare la activităţile unui grup terorist”.

Assadi, prezentat de acuzare drept coordonatorul proiectului, era la data comiterii faptelor ambasadorul Iranului la Viena.

Bărbatul ar fi angajat al Ministerului iranian pentru Informaţii Publice (MOIS), care se ocupă de monitorizarea şi combaterea grupărilor de opoziţie în interiorul şi exteriorul Iranului. În acest context, există o mare probabilitate ca planurile pentru atac să se fi bazat pe un ordin guvernamental direct de la Teheran.

Demonstraţia respectivă, desfăşurată la 30 iunie 2018 la Villepinte, în apropiere de Paris, a fost organizată de gruparea de opoziţie NCRI, care este interzisă în Iran.

Diplomatul suspect a fost arestat în landul german Bavaria în iulie 2018 şi la scurt timp a fost predat Belgiei, decizie contra căreia guvernul iranian a protestat vehement.

Citește și: Donald Trump și-a anunțat plecarea de la Casa Albă

Teheranul susţine că diplomatul respectiv este nevinovat şi consideră că el nu ar fi trebuit să fie extrădat. Justiţia germană a explicat că bărbatul nu beneficia de imunitate diplomatică în momentul arestării întrucât se afla în afara Austriei, într-o călătorie în scop turistic.

Verdictul în acest caz este aşteptat, cel mai devreme, spre finalul lunii decembrie. Acuzaţii riscă o pedeapsă de până la 20 de ani de închisoare.