DISTRIBUIȚI
weather.com

Incendiul de vegetaţie din California de Nord s-a intensificat marţi, iar pompierii se luptă cu flăcările care ameninţă sute de locuinţe şi degajă un nor gros de fum în San Francisco Bay Area, potrivit Reuters, transmite şi agerpres.

Incendiul ”County Fire”, care a izbucnit sâmbătă după-amiaza în regiunea rurală a comitatului Yolo, la vest de Sacramento, a pârjolit peste 28.800 de hectare de vegetaţie. Începând de luni seară, au fost distruse de flăcări alte 24.280 de hectare.


Citeşte şi: Violenţe fără precedent în Nantes după ce poliţia a împuşcat mortal un tânăr – VIDEO

Statele Unite se confruntă cu un sezon foarte activ al incendiilor de vegetaţie, care prezintă riscuri semnificative, mai sporite decât în mod obişnuit, pentru multe state din vest, potrivit prognozelor oficiale.

Marţi dimineaţa, ”County Fire” era ţinut sub control doar în proporţie de 5%, la operaţiunea de stingere a flăcărilor participând peste 2.100 de persoane, a precizat California Fire.

Flăcările ameninţă circa 700 de locuinţe, potrivit corespondentului local NBC, iar autorităţile au emis ordine de evacuare şi avertismente către sute de rezidenţi.

Munca echipelor de la sol şi a operatorilor de buldozere în încercarea de a delimita incendiul este îngreunată de vânturile puternice, care aruncă tăciuni aprinşi şi declanşează noi incendii, a precizat Scott McLean, care lucrează în cadrul California Department of Forestry and Fire.

”Posibilitatea ca incendiul să se intensifice este ridicată, întrucât echipele de intervenţie se luptă cu focul pe un teren accidentat”, a precizat California Fire într-o înştiinţare.

Norul de fum a ajuns la o distanţă de 120 de km sud, spre San Francisco, lăsând în urma sa un strat de cenuşă care acoperă maşinile şi ferestrele.

Nu au fost semnalate victime până în acest moment.

Incendiile de vegetaţie au distrus aproape 1 milion de hectare în Statele Unite începând cu luna ianuarie, cu mult peste distrugerile care au avut loc în aceeaşi perioadă în ultimii zece ani, potrivit National Interagency Fire Center.

Citeşte şi: Justiţia ecuadoriană a emis un mandat de arestare pe numele fostului preşedinte, Rafael Correa

În Colorado, pompierii au avut de înfruntat o nouă zi de temperaturi caniculare, umiditate scăzută şi rafale de vânt, în timp ce se luptă să ţină sub control opt incendii importante, care au pârjolit peste 50.000 de hectare în acest stat.

Cel mai mare incendiu, ”Spring Fire”, declanşat în partea de sud a Colorado, s-a extins la încă 7.000 de hectare în timpul nopţii, cuprinzând în total peste 30.000 de hectare. A distrus cel puţin 104 locuinţe, a forţat evacuarea mai multor comunităţi locale şi a determinat închiderea unui drum dintr-o zonă muntoasă. Focul este controlat doar în procent de 5%.

Jesper Joergensen, un cetăţean danez în vârstă de 52 de ani, este suspectat pentru declanşarea incendiului şi a fost reţinut sub acuzaţia de incendiere cu premeditare. Suspectul se află ilegal pe teritoriul Statelor Unite şi ar putea fi deportat.