DISTRIBUIȚI

Pompierii din California au reuşit să plaseze sub control un uriaş incendiu în apropiere de Los Angeles, după ce o furtună tropicală a adus ploi şi temperaturi mai scăzute, au anunţat sâmbătă autorităţile americane, scrie AFP, potrivit agerpres.

Incendiul Fairview era controlat în proporţie de 40% sâmbătă seară după ce a făcut doi morţi, au declarat responsabili ai pompierilor.


Citește și : Charles al III-lea a fost proclamat OFICIAL rege

Incendiul a izbucnit luni, în contextul unui val de caniculă care loveşte sud-vestul Statelor Unite, mistuind 11.300 de hectare şi distrugând peste 20 de clădiri.

În schimb, rămăşiţele furtunii Kay, care a atins joi litoralul Mexicului sub formă de uragan, înainte de a se deplasa spre nord, pe coasta Pacificului, au adus ploi care au ajutat la calmarea incendiului.

„Intensitatea incendiului a fost redusă semnificativ din cauza umidităţii furtunii tropicale Kay”, a declarat într-un comunicat al Cal Fire, departamentul californian pentru stingerea incendiilor.

Autorităţile au avertizat, însă, că ploile antrenează un risc de inundaţii şi alunecări de noroi în zonele în care pământul ars nu va putea absorbi excesul de apă.

Citește și : Detaliile ‘ultimei călătorii’ pe care o va face Regina Elisabeta a II-a

 

„Am putea trece de la un eveniment de stingere a incendiilor la ploi abundente cu salvări pe apă şi alunecări de noroi”, a declarat vineri responsabil al departamentului de pompieri, Jeff Veik.

Vestul Statelor Unite cunoaşte de peste două decenii o secetă istorică despre care oamenii de ştiinţă spun că este agravată de schimbările climatice de origine umană. O mare parte din teritoriu este uscat şi invadat de vegetaţie, creând condiţiile pentru incendii de pădure, mai scrie AFP.