DISTRIBUIȚI

Cel puţin 18 persoane au fost ucise în violenţe între două grupuri luni seară într-un club de noapte ce a luat foc în Sorong, un oraş din Papua de Vest în Indonezia, a anunţat marţi poliţia, citată de France Presse, potrivit agrepres.

O victimă a fost înjunghiată şi alte 17 au murit în incendiul clubului de noapte „Double O” care a izbucnit în timpul violenţelor, au declarat autorităţile.


Citeşte şi: SUA pun în stare de alertă 8.500 de militari – Black News

„Am găsit 17 cadavre la Double O, toate la etajul doi. Am evacuat cadavrele la Spitalul Selebe Solu”, a declarat şeful diviziei de sănătate a poliţiei Sorong, Edward Panjaitan.

„Clubul a ars de la primul etaj. Am încercat să evacuăm cât mai multe persoane, dar după ce pompierii au stins incendiul în această dimineaţă, am găsit acolo cadavrele”, a precizat şeful poliţiei din Sorong, Ary Nyoto Setiawan, într-un comunicat.

Citeşte şi: Occidentul ameninţă Rusia cu consecinţe ‘grave’ – Black News

„Confruntarea a izbucnit aseară la ora 23:00 (13:00 GMT). Este vorba despre un conflict care s-a prelungit după o confruntare sâmbătă”, a precizat şeful poliţiei.

Imagini publicate în presa locală arată o clădire înnegrită de foc în spatele unei benzi de delimitare a poliţiei şi maşini arse.