DISTRIBUIȚI

sursa foto:  Saudi Gazette

Un incendiu a distrus trei clădiri din centrul vechi al oraşului Jeddah din Arabia Saudită, înscris pe lista patrimoniului mondial UNESCO, a anunţat miercuri Serviciul de Apărare Civilă din regatul saudit, informează AFP, potrivit agerpres.

60 de persoane au fost evacuate din locuinţele lor după ce incendiul a izbucnit în noaptea de marţi spre miercuri în Al-Balad, un cartier istoric datând din secolul al VIII-lea e.n., aflat în centrul acestui oraş portuar din vestul Arabiei Saudite.


Citeşte şi: ‘EROUL’ din Manchester este acuzat că A FURAT de la victimele salvate

Flăcările au distrus în întregime trei clădiri şi au produs avarii considerabile pentru alte trei imobile, a precizat Serviciul de Apărare Civilă, care nu a comunicat însă dacă incendiul a produs şi victime omeneşti.

UNESCO a înscris centrul vechi din Jeddah pe lista patrimoniului mondial în 2014, în semn de recunoaştere a stilului arhitectural unic al său, influenţat de îndelungata istorie a acestui oraş multicultural, centru comercial şi poartă de intrare pentru musulmanii care participă la pelerinajul de la Mecca. Evenimentul va debuta la sfârşitul lunii august.