DISTRIBUIȚI
twitter

Poliția franceză a inițiat sâmbătă o anchetă privind un incendiu suspect care a distrus o parte din braseria pariziană La Rotonde, unde Emmanuel Macron și-a sărbătorit victoria după primul tur al alegerilor prezidențiale din 2017, relatează site-ul agenției Reuters, scrie mediafax.

O sursă apropiată anchetei a afirmat că au fost găsite urme de combustibil la fața locului, ceea ce ar indica o posibilă acțiune intenționată. De asemenea, a fost descoperită și o vestă galbenă, simbol al protestatarilor antiguvernamentali.


Citește și : Poroşenko, citat ca martor în legătură cu mai multe cazuri penale

Restaurantul, care va trebui să se închidă timp de câteva zile, a fost deja ținta unei tentative de incendiere în urmă cu o săptămână.

Incendiul a izbucnit în cursul nopții de vineri spre sâmbătă.

Mişcarea „Vestelor Galbene”, începută în 2018, care protestează faţă de majorarea preţurilor la carburanţi şi faţă de erodarea nivelului de trai din Franţa, a căpătat o amploare naţională și a creat numeroase probleme Administrației de la Paris, condusă de preşedintele Emmanuel Macron.

Citește și : Cutiile negre ale avionului doborât în Iran vor fi trimise în Ucraina