DISTRIBUIȚI
AFP

Incendiile devastatoare din vara aceasta din Siberia au provocat emisii record de CO2, gaz cu efect de seră care contribuie la încălzirea climatică, a anunţat joi Serviciul pentru schimbări climatice Copernicus (C3S), administrat de Uniunea Europeană, relatează AFP, potrivit agerpres.

Pe baza observaţiilor prin satelit, oamenii de ştiinţă din cadrul Copernicus au estimat emisiile provenite de la incendii în interiorul Cercului Arctic la 244 megatone de CO2, în perioada 1 ianuarie – 31 august, comparativ cu 181 de megatone pentru întreg anul 2019.


Citește și: Ce este Noviciok-ul, substanța cu care a fost otrăvit Alexei Navalnîi

Ţinând cont de zonele siberiene din afara Cercului Arctic, incendiile au depăşit recordurile de emisii, cu 540 de megatone de emisii de CO2 din iunie până în august.

Pentru al doilea an consecutiv, Siberia a fost devastată de incendii gigantice, favorizate de temperaturi record care depăşesc în medie cu peste 5 grade Celsius temperaturile normale ale sezonului. Asociată cu soluri mai puţin umede decât cele normale, această canicula a creat condiţii ideale pentru proliferarea incendiilor care au devastat imensele păduri din Siberia.

Citește și: Parlamentul bulgar dă undă verde pentru schimbarea Constituţiei! Sofia s-a transformat în câmp de bătălie între protestatari şi forţele de ordine

Potrivit Copernicus, unele incendii ar fi putut fi chiar declanşate de incendii „zombie”, care ar fi continuat să ardă sub pământ după incendiile fără precedent care s-au produs în aceste zone în 2019.