DISTRIBUIȚI
newdaily.com.au

Premierul australian Scott Morrison a numit o ‘vară neagră’ incendiile de vegetaţie grave din ţara sa soldate până acum cu peste 30 de decese, transmite marţi DPA, potrivit agerpres.

Zeci de focare încă erau active marţi în statele australiene New South Wales, Victoria şi South Australia, printre care unul la periferia capitalei federale Canberra.


Citeşte şi: Coronavirusul ÎNCHIDE cazinourile din Macao

”Această vară neagră 2019-2020 ne-a arătat caracterul nostru naţional şi hotărârea noastră”, a spus Morrison în primul său discurs în parlament din acest an. Legislativul australian şi-a reluat marţi activitatea după o pauză de două luni, întreaga zi fiind dedicată incendiilor de vegetaţie din acest sezon.

”Aceste focuri încă ard şi pericolul există pentru noi în multe, multe locuri, dar astăzi împreună îi jelim şi cinstim pe cei morţi şi începem să tragem învăţăminte din această Vară Neagră care continuă”, a adăugat premierul australian.

El a mulţumit ţărilor care au oferit asistenţă Australiei, printre care Noua Zeelandă, SUA, Canada, Indonezia, Malayezia, Coreea de Sud, Singapore, Japonia şi Fiji.

În trecut, Australia a date nume incendiilor de vegetaţie pe baza zilelor sau localităţilor precum Joia Neagră din 1851, Miercurea Cenuşii din 1983 şi Sâmbăta Neagră din 2009, însă niciodată pentru un întreg anotimp.

Citeşte şi: Evo Morales candidează din exil pentru un loc în Senatul bolivian

Incendiile de vegetaţie se produc în fiecare an în Australia, dar oamenii de ştiinţă şi autorităţile susţin că amploarea flăcărilor din acest an a fost una fără precedent.

În acest sezon, incendiile din Australia au afectat grav patru state, peste 12 milioane de hectare de vegetaţie fiind arse. Cel puţin 33 de persoane şi 1 miliard de animale au murit, iar 3.000 de case au fost distruse de flăcări.