DISTRIBUIȚI

Incendiile de vegetaţie au distrus peste 750 de hectare de pădure în Chile, distrugând case şi ameninţând ferme, în condiţiile în care statul sud-american se confruntă cu val de caniculă în zonele sudice şi centrale ale ţării, relatează vineri Reuters, potrivit agerpres.

Incendiile au cuprins până acum aproximativ 550 de hectare, o suprafaţă aproape de trei ori mai mare decât Monaco, lângă oraşul Chillan, situat la 400 de kilometri de capitala Santiago, potrivit Consiliului Naţional pentru Silvicultură (Conaf).


Citeşte şi: Aproape 1.900 de ‘instructori ruşi’ sunt prezenţi în Republica Centrafricană – Black News

Circa 200 de hectare au fost, de asemenea, devastate într-o altă parte a regiunii Nuble, a precizat Conaf.

„E ca şi cum viaţa ta s-a încheiat”, a declarat Juan Pradenas, un mecanic a cărui locuinţă din Chillan a fost distrusă de incendiu. „La vârsta mea, trebuie să încep să lupt din nou pentru a-mi recupera echipamentul, mi-am pierdut toate uneltele”, a mai spus el.

Ministerul de Interne din Chile a declarat alertă roşie pentru regiunile Nuble şi Biobio şi a anunţat că încearcă să asigure mai multe fonduri pentru combaterea incendiilor în zonele forestiere şi agricole.

Citeşte şi: Orban al Ungariei îi cere Ucrainei să renunțe – Black News

Totodată, ministerul a închis temporar şapte parcuri naţionale în Santiago şi în unele regiuni sudice din Chile din cauza riscului de noi incendii.

Guvernul chilian a anunţat de asemenea că se teme că fenomenul Puelche – însoţit de vânturi calde şi uscate – care se aşteaptă să ajungă în curând peste centrul şi sudul Chile – ar putea aduce noi provocări într-o regiune în care se înregistrează deja temperaturi de 42 de grade Celsius.